Turiştii, în siguranţă. Poliţişti români, detaşaţi în Bulgaria, în staţiunea Bansko

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bansko, una dintre cele mai cunoscute staţiuni bulgăreşti FOTO Adevărul

Turiştii români care ajung în Bulgaria şi întâmpină probleme se pot adresa şi poliţiştilor români. Şase oameni ai legii, împărţiţi în 3 serii, vor fi detaşaţi până pe 12 martie 2017 în ţara vecină pentru a desfăşura activităţi de ordine şi siguranţă publică în staţiunea montană Bansko.


Este al şaptelea sezon de iarnă în care poliţiştii români desfăşoară activităţi comune de ordine şi siguranţă publică, alături de poliţişti bulgari şi greci, în staţiunea montană Bansko.
În perioada 19 decembrie 2016 — 12 martie 2017, 6 poliţişti români, în trei serii, toţi cunoscători ai limbii bulgare, vor desfăşura activităţi de siguranţă publică în cadrul unor patrule comune cu poliţiştii bulgari, în staţiunea turistică Bansko, din Bulgaria.

Astfel, în perioada 19 decembrie 2016 — 18 ianuarie 2017, prima serie de doi poliţişti români va patrula împreună cu poliţiştii bulgari şi greci, în cadrul unor patrule auto sau pedestre, în uniforma de serviciu proprie. Aceştia vor consilia, sprijini şi îndruma turiştii români aflaţi pe teritoriul bulgar.
“Este al şaptelea an în care se organizează asemenea misiuni, activităţile anterioare bucurându-se de apreciere din partea turiştilor români care au avut astfel posibilitatea de a se adresa direct poliţiştilor români pentru soluţionarea unor probleme, deşi se aflau pe teritoriul altui stat”, a anunţat Poliţia Română.
 

Vă recomandăm şi:

Măsuri de fluidizare a traficului la frontiera cu Bulgaria în perioada sărbătorilor de iarnă

Migranţi irakieni întorşi din drum, la graniţa cu Bulgaria. Suspecţii intenţionau să ajungă în Germania

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră