Tratamentele pentru combaterea ţânţarilor, efectuate în perioada 8-12 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dezinsecţia începe pe 8 mai la Călăraşi FOTO Adevărul

primăria Călăraşi a anunţat că, în perioada 08-12 mai se vor executa tratamente de combatere a ţânţarilor (adulţi şi larve) prin aviotratament, pe domeniul public al municipiului.

Tratamentul se va executa în intervalul orar 06.00 – 11.00, în funcţie de condiţiile atmosferice fiind posibilă prelungirea perioadei (fapt ce va fi comunicat ulterior).

Substanţele active folosite sunt: Permetrin, Tetrametrin, Piperonil Butoxide, Deltametin, Esbiotrin, Bacillus Thuringiensis, acestea fiind omologate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide.

Tratamentele se vor desfăşura în condiţii corespunzătoare, pe raza municipiului Călăraşi, respectând prevederile legale de protecţie a mediului, a sănătăţii şi securităţii populaţiei, a anunţat Primăria Municipiului Călăraşi.

Vă mai recomandăm şi:

Dialog halucinant între un preot şi o minoră în biserică. Ce a păţit fata la sfânta spovedanie VIDEO

Primarul comunei în care a fost ucis ursul Arthur: „A fost împuşcat legal. N-a avut ce să mănânce şi a venit la gospodăriile oamenilor”

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!