Tradiţii în Lunea Sfântului Duh. Ce să faci astăzi ca să nu atragi mânia ielelor şi de ce trebuie să dormi acasă de Rusalii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxă praznuieşte pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi. Însă, în calendarele româneşti, această zi este trecută ca sărbatoare a Sfintei Treimi. Se pare că această denumire a fost dată sub influenţa catolică.

La catolici, conform crestinortodox.ro, Sfânta Treime e sărbătorită în prima Duminică după Rusalii. În calendarele celorlalte Biserici Ortodoxe, Lunea de după Rusalii este numită Lunea Sfântului Duh, ca în Penticostar. La sinodul II ecumenic, ţinut în anul 381 la Constantinopol, a fost respinsă învăţătura lui Macedonie, care afirmă ca Sfântul Duh este o „creatură“. Aici s-au alcătuit celelalte articole din Crez şi s-a mărturisit că Sfântul Duh purcede din Tatăl şi "este împreuna cu Tatăl şi cu Fiul închinat şi mărit".

Există obiceiul ca de Rusalii să se aducă în biserică frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor ca de foc, ca semne ale coborârii Sfântului Duh. Ele sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor. Credinţa populară spune că în noapte de Rusalii nu este bine să dormi sub cerul liber sau să te duci la fântână, deoarece poţi să cazi pradă farmecelor acestor făpturi, în caz că le surprinzi dansul (Hora Ielelor).

Ramuri de tei şi jocul Căluşarilor

“Sărbătoarea de Rusalii era calculată prin însumarea la Duminica Paştelui a unui număr de 50 de zile(Muntenia, Oltenia, Transilvania şi Banat) sau 51 de zile(Moldova) şi dura 3 zile (Moldova, Transilvania), 7 zile(Muntenia şi Oltenia) şi 8 zile (Banat)”, spun specialiştii de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa. Numeroase obiceiuri şi ceremonii popula întreaga săptămână a Rusaliilor. De exemplu, în Muntenia, Moldova şi Oltenia se împodobeau porţile şi anexele gospodăreşti cu ramuri de tei, plop şi stejar şi se dansa Jocul Căluşarilor.

Plantele de leac se pun la brâu sau în sân

În Oltenia se sfinţeau ramurile de soc, tei, rug de mure, jaleş pentru medicina populară, iar în Muntenia, Moldova şi Banat se purtau pelin şi altep plante de leac la brâu sau în sân pentru îndepărtarea ielelor.

În Transilvania central se obişnuia împletirea cununiţelor din spice de grâu şi flori de câmp pentru a fi purtate de tineri la celebrarea căsătoriilor, iar sătenii din toată ţară culegeau în vechime plante de leac la sărbătoarea Rusaliilor. Acum este momentul  în care creştinii sfinţesc ramuri de tei, soc, mure, pe care le folosesc apoi ca leacuri tot restul anului. În tradiţia populară se spune că numai până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare;

Nu e bine să munceşti

“Ramurile de tei au o simbolistică aparte la această sărbătoare. Se crede ca teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor şi de aceea flăcăii le aduc din păduri după care se sfinţesc la Biserica, iar credincioşii le iau acasă şi le pun la icoane”,  spune Ani Topârceanu, etnograf. Alte superstiţii şi obiceiuri de Rusalii spun că nu este bine să muncesti în această perioadă, pentru ca zânele se înfurie pe cei ce nu le respectă şi nu cinstesc aceste zile.

Vă recomandăm şi:

Buna Vestire, tradiţii şi superstiţii: ziua în care cearta este interzisă, iar şerpii se alungă de pe lângă casă. Ce semnifică pâinea şi sarea care se pun pe prag

Sfântul Gheorghe - tradiţii şi superstiţii: cel care zădărniceşte vrăjile şi le arată comorile celor aleşi. Cine doarme azi va fi somnoros tot anul

Superstiţii de Izvorul Tămăduirii, ziua în care munca e interzisă. Cine lucrează în Vinerea Scumpă nu va termina niciodată

Apa vie şi puterile ei tămăduitoare. Cum ne protejează agheasma de duhurile rele şi de boli, spală păcatele şi goneşte gândurile necurate

Tradiţii de Izvorul Tămăduirii, Sărbătoarea închinată Maicii Domnului. De ce se sfinţesc apele în această zi şi se fac legăminte între fraţii de cruce

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști