Subiecte Evaluare Naţională 2019. Examenul continuă joi cu proba la Matematică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin, joi, proba scrisă la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de MEN. Vineri este programată proba la Limba şi literatura maternă. Un număr de 154.956 de absolvenţi ai clasei a VIII-a s-au înscris la Evaluarea Naţională, conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale.

UPDATE Subiectele de la Evaluare Naţională 2019 Matematică:

UPDATE Subiectele pe care le-au primit absolvenţii de gimnaziu sunt accesibile, fără chichiţe, însă volumul este mare pentru doar cele două ore pe care le-au avut la dispoziţie aceştia. „Cerinţele sunt clare, problemele sunt din programă, din ce au lucrat profesorii la clasă. Un elev cu pregătire medie poate lua uşor nota cinci sau şase, iar un copil care s-a pregătit serios poate obţine nota maximă. Totuşi, timpul este cam scurt pentru cât de complexe sunt cerinţele. Copiii trebuiau să lucreze concentrat, pe principiul ”punct ochit, punct lovit””, spune profesoara de Matematică Denisa Tănăsescu, de la Colegiul Naţional I.L. Caragiale, din Capitală. 

Primele rezultate vor fi comunicate marţi, 25 iunie, până la ora 12,00, în centrele de examen. Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 14,00 - 20,00. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 29 iunie.

Probele încep la ora 9,00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.

Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor şi instrumente de desen la proba de Matematică.

Interzis accesul în săli cu manuale

Potrivit MEN, este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

Ministerul Educaţiei Naţionale a pus la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale. Numărul va fi disponibil în perioada 18 - 20 iunie, între orele 8,00 - 16,00, iar vineri, 21 iunie, între orele 8,00 -14,00.

Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Media generală obţinută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a. 

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani