Spitalul din Călăraşi are încă un radiolog. Câţi doctori a atras unitatea medicală până în prezent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dr.Ethar Qaddoori este specialst regiolog FOTO Facebook/B.M.

Spitalul din Călăraşi continuă să atragă medici noi. Un specialist în Radiologie şi Imagistică medicală va activa în unitatea medicală, după ce la sfârşitul lunii aprilie a fost angajat un specialist în CT şi RMN.

Acesta este cel de-al 40-lea medic adus la Călăraşi, a anunţat Bogdan Mihai, managerul unităţii medicale de pe malul Borcei. 

„Domnul doctor Ethar Qaddoori, medic specialist radiologie şi imagistică medicală, este cel mai nou membru al echipei din Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr.Pompei Samarian Călăraşi. 

Am reuşit să echilibrăm radiologia, am reuşit să schimbăm mentalităţi, dar cel mai important este faptul că am reuşit să mergem pe drumuri pe care nu s-a mai mers niciodată", a precizat managerul unităţii medicale.

Până la data de 22 martie, 35 de medici fuseseră angajaţi la spitalul din Călăraşi, iar echipa se măreşte în continuare pentru a acoperi deficitul de la nivelul tuturor specialităţilor. 

„Există mulţi care se întreabă cum ajung aceşti medici la noi, ce îi determină să ni se alăture. Dacă v-aş spune că multă muncă, aş putea fi subiectiv. Dar sigur nu sunt subiectiv când vă spun că pe aceşti oameni îi atrage la Călăraşi normalitatea pe care o simţim cu toţii la Spitalul Judeţean. Şi tot ceea ce facem noi ca echipă", a precizat Bogdan Mihai.

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Săptămână decisivă pentru Donbas. Rusia îşi intensifică bombardamentele

 Capcanele impozitării drastice a pensiilor speciale

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro