Seminar la ADR. 40 de beneficiari de fonduri Regio pentru implementarea de noi proiecte, instruiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Beneficiarii de bani europeni, la seminar

Un nou seminar de instruire destinat beneficiarilor de fonduri nerambursabile a avut loc vineri, 17 octombrie, la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia.

La întâlnirea de lucru au participat 40 de beneficiari – reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din Sud Muntenia – care au primit finanţare nerambursabilă  în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013. 

Astfel, reprezentanţii echipelor de implementare a proiectelor Regio au aflat informaţii importante despre etapele de implementare a proiectelor, subiectele abordate fiind legate de obligaţiile ce revin beneficiarilor în realizarea materialelor de informare şi publicitate, de managementul proiectelor, monitorizarea şi verificarea contractelor de finanţare şi implementare, precum şi despre modificările ce pot surveni la contractul de finanţare. Alte teme de discuţie au vizat instrucţiunile de prefinanţare, plata şi rambursarea cheltuielilor, achiziţiile publice în cadrul proiectelor‚ principii şi reguli.
 

Vă recomandăm şi:

Bani europeni. ADR Sud Muntenia semneză primele contracte de finanţare pentru microîntreprinderi

ADR Sud Muntenia a semnat primele 13 contracte de finanţare pentru investiţii mari în cadrul POS CCE

Centrul de zi pentru persoane cu dizabilităţi, modernizat cu fonduri europene

Farmville de Ialomiţa. Ferme fictive de vaci pe fonduri europene

Modernizare. Peste 140 milioane de lei din fonduri europene pentru colectarea selectivă a deşeurilor

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie