Schimbarea la Faţă a Domnului, ziua în care nu mai creşte iarba. De ce e interzisă cearta şi ce păţeşti dacă speli pe 6 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În tradiţia populară se spune că pe 6 august nu e bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de cineva, că aşa vei fi tot anul. Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene în această zi, pentru că nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte nici iarbă.  Considerat unul dintre marile praznice ale creştinismului, fiind dezlegare la peşte pentru cei care au postit, de Schimbarea la Faţă, sărbătorită pe 6 august se leagă numeroase tradiţii.

Sărbătoare a adus cu sine în satele din Bărăgan o serie de superstiţii. Ea constituie, de asemenea, un moment important în calendarul viticol: în această zi nu se lucrează şi la biserică se duc poame din noua recolta, se binecuvântează şi se împart.

“În popor, această sărbătoare este prăznuită pe data de 6 august şi este privită şi ca începutul toamnei. Schimbarea la Faţă mai este numită şi Obrejenia, denumire ce vine din slavonă şi înseamnă transformare, schimbare. Denumirea în limbă greacă a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea)”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi.

Chipul Mântuitorului strălucea

Lucrările teologice spun că Schimbarea la Faţă a Mântuitorului reprezintă data la care Iisus, împreună cu trei dintre mucenicii cei mai apropiaţi, Petru, Iacob si Ioan, au urcat pe muntele Tabor. Pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, au tresărit deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Imediat, însă, au avut parte de un alt lucru neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stăteau de vorbă cu Iisus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, spun scrierile teologice.

Cei care se roagă vor fi vindecaţi

Oamenii de la ţară respectă cu sfinţenie ziua de 6 august, atunci când frunzele încep să se veştejească, apele se răcesc, păsările călătoare pornesc a-şi croi drum spre ţările calde, iar gândacii şi târâtoarele îşi caută adăpost în pământ, pregătindu-se pentru iarnă. 

“Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe. Fetelor care se spală în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba. În această zi nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de către cineva, că aşa vei fi tot anul. Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă, sigur vor fi vindecaţi. Femeile însărcinate, dacă vor ţine această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi”, spun specialiştii în Etnografie.

Biserica a rânduit ca de sărbătoarea Schimbării la Faţă să se facă dezlegare la peşte pentru bucuria praznicului, ce are loc în timpul postului Sfintei Marii.

Se sfinţesc boabele de grâu

În această perioadă să sfinţesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. "Credincioşii duc la biserică prinoase din roadele pe care le au pentru a fi binecuvântate de preot şi împărţite celor sărmani. De asemenea, viii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuţi în nefiinţă, ci să facă pomană în amintirea şi pentru sufletul acestora", explică părintele Paul Tudorache, paroh la biserica Sf.Cuvioasă Parascheva din Călăraşi.

Dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamnă va fi una roditoare şi îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâta. În popor se spune că, dacă în postul Adormirii Maicii Domnului plouă mult, iarnă care va veni va fi una plină de ninsori.

Este bine ca, până la această dată, ţăranii să termine de cosit şi de adunat fânul. De acum încolo iarbă şi florile doar îmbătrânesc, diminuând calitatea furajului. Acum se culeg şi ultimele plante de leac. În această zi se poate începe şi gustatul boabelor de struguri. Deşi încă nu sunt coapte şi ţi se strepezeşte gura de la ele, tradiţia le atribuie un rol vindecător şi se spune că sunt bune de leac pentru cei care au intestinele sensibile.

Vă mai recomandăm şi:

 

Tradiţii de Izvorul Tămăduirii, ziua când se sfinţesc apele. Semnificaţia sărbătorii din Săptămâna Luminată, ce fac oamenii

 

Superstiţii în postul Sfinţilor Petru şi Pavel, ziua când cucul amuţeşte şi se deschide cerul. Ce este interzis să faci

 

Obiceiuri de Sfinţii Constantin şi Elena. Cum aduci voia bună şi alungi răul din casă pe 21 mai

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!