Reţineri la Gurbăneşti, după trei descinderi acasa la suspecţi. Doi hoţi din locuinţe, prinşi de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia i-a reţinut pe suspecţi Foto: Arhivă Adevărul

O grupare de hoţi din locuinţe care a speriat comuna Gurbăneşti a fost anihilată de poliţişti. Doi dintre suspecţi au fost reţinuţi de oamenii legii, după ce au fost efectuate trei descinderi.



Zeci de poliţişti au luat cu asalt locuinţele hoţilor, pe 22 octombrie, fiind puse în executare două mandate de aducere. În timpul raziei au fost identificaţi Daniel C,, de 41 ani, Marian C., de 24 ani, şi Petrică Ionel N., de 17 ani, toţi din comuna Gurbăneşti, bănuiţi că, în cursul lunii august, ar fi sustras dintr-o anexă gospodărească pompe de apă şi unelte electrice, în valoare de 5.000 lei.

Prin extinderea cercetărilor, anchetatorii au constatat că, în noaptea de 29/30 iulie, cele trei persoane împreună cu alt bărbat, arestat în altă cauză, şi cu un tânăr de 15 ani, ar fi sustras 800 m de cablu de cupru din reţeaua electrică a căii ferate, producând un prejudiciu de peste 8.500 lei.
Daniel şi Marian C au fost reţinuţi pentru 24 ore pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând să fie prezentaţi Judecătoriei Lehliu Gară, cu propunerea de arestare preventivă.
 

Vă recomandăm şi:

Cinci descinderi la Feteşti. Hoţii care au spart o casă la Borcea, căutaţi de poliţişti

Şapte descinderi la Gurbăneşti. Hoţii din locuinţe au dat atacul şi la bazinul piscicol cu nisetru şi păstrugă

Hoţii de animale care au speriat judeţul, în vizorul Poliţiei. 7 descinderi acasă la suspecţi

Flagrant. Doi hoţi din Curcani, prinşi în timp ce încercau să mituiască un poliţist cu o mie de lei

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare