Program prelungit la Paşapoarte. Cum să eviţi aglomeraţia de la ghişee

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetăţenii sunt sfătuiţi să solicite expedierea documentului de către autprităţi a domiciliu FOTO Adevărul

Din cauza creşterii volumului solicitărilor de paşapoart, pentru evitarea supraaglomerării la sediul Serviciului Public Comunitare de Paşapoarte din Călăraşi, s-a dispus prelungirea programului de lucru cu publicul.

Astfel, conform Instituţiei prefectului Călăraşi, programul de lucru cu publicul este de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 – 20.00. 

Pentru  procesarea tuturor solicitărilor de paşapoarte adresate de către cetăţeni, inclusiv de către cei fără programare prealabilă, în tot sistemul de paşapoarte se lucrează la capacitatea maximă, iar, în prezent, termenul mediu la nivel naţional de eliberare a paşaportului simplu electronic se menţine la două zile lucrătoare, susţin autorităţile. 

În situaţia în care cetăţenii nu mai identifică locuri disponibile pentru programare în perioada dorită, aceştia pot verifica disponibilitatea la alte structuri teritoriale de paşapoarte.

“Adresăm rugămintea cetăţenilor care au efectuat o programare şi nu se mai pot prezenta pentru depunerea cererii de eliberare a documentului de călătorie, să anuleze programarea respectivă, prin accesarea butonului ”Anulează programare” din e-mail-ul de confirmare.

Întrucât aplicaţia de programare on-line este accesată în prezent de un număr tot mai mare de solicitanţi, există posibilitatea ca timpii de răspuns să fie peste media obişnuită. 

Pentru evitarea deplasării la sediile serviciilor publice comunitare de paşapoarte în vederea ridicării documentului eliberat, recomandăm cetăţenilor să solicite, cu ocazia depunerii cererii, expedierea documentului de călătorie prin serviciile de curierat la domiciliul sau la reşedinţa titularului (cu suportarea de către aceştia a contravalorii serviciului prestat, respectiv 11,30 lei cu TVA inclus)”, a anunţat Instituţia prefectului Călăraşi.

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Ucraina, a 15-a zi de război. Negocieri de pace în Antalya, în timp ce Pentagonul respinge livrarea de MiG-uri poloneze Kievului, iar Rusia recunoaşte că a folosit arme termobarice

Cum justifică proprietarul benzinăriei din Beiuş creşterea preţului la 11 lei/L, care a provocat haos la benzinăriile din toată ţara

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG