Prognoza meteo: Când vine toamna. Cât de frig se face, unde se anunţă lapoviţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vreme rece de toamnă, cu ploi şi temperaturi scăzute FOTO Adevărul

Vremea rămâne bună pentru concedii, atât la mare, cât şi la munte, cu temperaturi ridicate. La mare, mai ales, urmează zile de vară. Din 20 septembrie însă se instalează toamnă. Meteorologii anunţă vreme în răcire, iar la altitudini mari se vor semnala lapoviţă şi ninsori.

Vineri, 11 septembrie, vremea va rămâne predominant frumoasă, cu valori termice mai ridicate decât cele specifice perioadei în cea mai mare parte a teritoriului. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua în nordul Moldovei şi la munte, unde izolat vor fi averse slabe, apoi va deveni mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, exceptând regiunile sudice şi crestele montane, unde mai ales în prima parte a intervalului, va prezenta uşoare intensificări. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 32 de grade, iar cele minime între 11 şi 21 de grade, uşor mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, unde noaptea şi dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.

În Capitală, temperatura maximă va fi de 30...31 de grade, iar cea minimă de 15...17 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.

Sâmbătă, 12 septembrie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vemea va fi în continuare predominant frumoasă, iar regimul termic peste cel specific pentru a doua decadă a lunii septembrie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza în zona montană, unde cu totul izolat vor fi condiţii pentru ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări, îndeosebi ziua, în regiunile sudice şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 32 de grade, iar cele minime între 11 şi 21 de grade, uşor mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali.

În Bucureşti, vremea se va menţine predominant frumoasă şi caldă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 30...31 de grade, iar cea minimă de 15...17 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.

De altfel, tendinţa pe luna septembrie arată temperaturi mai mari decât cele normale pentru această perioadă. În ultimele două săptămânii ale lunii septembrie, vremea va fi mai caldă în special în sud şi în sud-est. Din 20 septembrie, vremea se strică în vestul ţării şi treptat va cuprinde toate regiunile. În Bucegi şi Carpaţii Meridionali se vor semnala ninsori şi lapoviţă. În restul ţării, maximele nu vor depăşi 24-25 de grade.

Începutul lunii octombrie aduce valori normale de temperatură. Maximele vor fi până la 17-18 grade în depresiuni şi cel mult 23-24 de grade Celsius în Lunca Dunării. Va ploua mai ales în jumătatea sudică a ţării. 

Vă mai recomandăm şi:

Surse. Orban pregăteşte remanierea de toamnă în Guvern. Ce miniştri pleacă

Ce alţi fripturişti angajaţi la stat erau abonaţi la restaurantul care-i hrănea gratis pe poliţiştii „ciorbari”

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie