Jandarmii supraveghează festivalul "Flori de mai". Forţe de ordine, mobilizate în teren în perioada 26-29 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii, mobilizaţi să asigure ordinea FOTO Adevărul

Zeci de jandarmi sunt mobilizaţi în perioada 26-29 mai pentru a asigura liniştea şi siguranţa publică la „Festivalul-Concurs Naţional de Interpretare a Muzicii Uşoare –Flori de mai”, ediţia a XXVIII-a, care se desfăşoară la Călăraşi.


Aproximativ 30 de jandarmi, în cooperare cu poliţişti şi  efective ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, vor acţiona pentru desfăşurarea într-un climat sigur a acestor manifestări, pentru preîntâmpinarea apariţiei unor evenimente sau incidente nedorite şi pentru protecţia persoanelor care participă la eveniment.
Pentru evitarea incidentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică.

Recomandări pentru spectatori

Jandarmeria Călăraşi face următoarele recomandări:  cei care participă la manifestări să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură; în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul forţelor de ordine; să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.); să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia.
Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărul unic de urgenţe 112.
 

Vă recomandăm şi:

Flagrant. Patru bărbaţi, prinşi de jandarmi în timp ce furat nisip pentru lucrările la reţeaua de apă

Suspecţi de furt calificat, reţinuţi. Cei trei bărbaţi, bănuiţi de spargeri de case

Hoţii care au speriat două judeţe, reţinuţi. Anchetatorii spun că suspecţii purtau cagule în timpul spargerilor

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa