Pe 31 martie, Ziua Jandarmeriei. Expoziţie militară şi exerciţii spectaculoase în Parcul Dumbrava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmeria Română împlineşte joi, 31 martie, 166 de ani de la înfiinţare, ocazie cu care în Parcul Dumbrava au loc exerciţii demostrative şi o expoziţie cu tehnică şi echipamente folosite în misiuni.


Timp de 3 ore, între 12.00 şi 15.00, călărăşenii sunt aşteptaţi la întâlnirea cu oamenii legii. Ei vor avea astfel ocazia să se familiarizeze cu privire la specificul instituţiei, cu materialele şi tehnica folosite de jandarmi în executarea misiunilor.

De asemenea, vor fi amenajate standuri expoziţionale cu materialele şi mijloacele de intervenţie din dotarea jandarmilor, autovehicule folosite în misiunile zilnice, dar şi un punct de informare cu privire la oferta educaţională pentru admiterea în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne – arma Jandarmi. La finalul activităţilor vor fi prezentate o serie de exerciţii demonstrative pregătite de luptătorii detaşamentului mobil.

Vă recomandăm şi:

Flagrant. Patru bărbaţi, prinşi de jandarmi în timp ce furat nisip pentru lucrările la reţeaua de apă

Suspecţi de furt calificat, reţinuţi. Cei trei bărbaţi, bănuiţi de spargeri de case

Hoţii care au speriat două judeţe, reţinuţi. Anchetatorii spun că suspecţii purtau cagule în timpul spargerilor

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite