Investiţii cu bani europeni. Caravana POR, alături de investitori în 5 oraşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Caravana POR, sprijin pentru potenţialii investitori FOTO Adevărul

Peste 550 de potenţiali beneficiari din mediul public şi privat de la nivelul regiunii Sud Muntenia au participat la Caravana de informare desfăşurată în perioada 25 ianuarie – 1 februarie, pentru promovarea oportunităţilor de investiţii ce pot fi finanţate prin POR 2014 – 2020.

În cadrul acestor întâlniri au fost prezentate şi analizate condiţiile de accesare a fondurilor nerambursabile, precum şi tipurile de activităţi şi beneficiari eligibili, conform ghidurilor specifice ale programului, pentru a realiza mai multe tipuri de investiţii.

Caravana de informare, cea de-a patra realizată pentru promovarea POR 2014 – 2020,  a fost organizată de această dată mult mai concentrat, desfăşurându-se în două etape, pe grupuri ţintă de aplicanţi – reprezentanţi ai mediului public (autorităţi publice locale, direcţii deconcentrate, ONG-uri şi unităţi de cult) şi reprezentanţi ai mediului privat (IMM-uri). Seminariile de informare s-au desfăşurat astfel:
– 25 ianuarie, municipiul Călăraşi, ora 11:00 – Seminar de informare destinat autorităţilor publice locale/ ora 14:00 – Seminar de informare destinat mediului privat;
– 26 ianuarie, municipiul Alexandria, ora 11:00 – Seminar de informare destinat autorităţilor publice locale/ ora 14:00 – Seminar de informare destinat mediului privat;
– 30 ianuarie, municipiul Târgovişte, ora 11:00 – Seminar de informare destinat autorităţilor publice locale / ora 14:00 – Seminar de informare destinat mediului privat;
– 31 ianuarie, municipiul Piteşti, ora 11:00 – Seminar de informare destinat autorităţilor publice locale / ora 14:00 – Seminar de informare destinat mediului privat;
– 1 februarie, municipiul Ploieşti, ora 11:00 – Seminar de informare destinat autorităţilor publice locale/ ora 14:00 – Seminar de informare destinat mediului privat.

Până în prezent, la nivelul regiunii noastre s-au depus 327 de proiecte în cadrul POR 2014 – 2020, prin care aplicanţii au solicitat fonduri nerambursabile europene în valoare totală de peste 1,209 miliarde de lei.

Vă recomandăm şi:

Investiţii cu fonduri europene. Peste 140 de proiecte, finanţate cu 400 milioane lei în cadrul POR 2014-2020

Dezbatere. Consiliul pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, reunit în şedinţă extraordinară

Seminar la ADR Sud Muntenia. Programul Operaţional Regional, cheia dezvoltării comunităţilor defavorizate

Bani europeni. ADR Sud Muntenia semneză primele contracte de finanţare pentru microîntreprinderi

ADR Sud Muntenia a semnat primele 13 contracte de finanţare pentru investiţii mari în cadrul POS CCE

Centrul de zi pentru persoane cu dizabilităţi, modernizat cu fonduri europene

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete