În ce situaţii suntem obligaţi să cerem schimbarea cărţii de identitate. Ce riscă cei care au buletinul expirat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cartea de identitate se obţine de la Evidenţa Persoanelor FOTO MAI

Cetăţenii care stau în buzunar cu buletinul expirat riscă amenzi între 40 şi 80 de lei.  Conform legii, aceştia sunt obligaţi să se prezinte la Serviciul Public Comunitare de Evidenţă a Persoanelor pentru a solicita eliberarea unei noi cărţi de identitate.

Acest lucru se poate face cu cel puţin 15 zile înainte de expirarea termenului  de valabilitate al actului de identitate deţinut, dar nu mai mult de 180 zile, în termen de 15 zile de la producerea unor modificări sau, în cazul minorilor, în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani.

Biroul de Evidenţă a Persoanelor, cu sediul în Strada Progresul, nr. 23, invită cetăţenii să se prezinte în cel mai scurt timp posibil la sediul instituţiei şi să solicite intrarea în legalitate, în sensul eliberării unor acte de identitate, în cazul tinerilor care au împlinit vârsta de 14 ani, precum şi în cazul persoanelor care deţin acte de identitate cu termenul de valabilitate expirat sau urmează să expire în perioada imediat următoare.
 

Pierdut, furat, distrus sau anulat

De asemenea, aceeaşi responsabilitate au şi cei care au actul de identitate deteriorat, pierdut, furat, distrus sau anulat, şi-au modificat numele sau prenumele (prin căsătorie, divorţ, adopţie, schimbare de nume pe cale administrativă), şi-au schimbat domiciliul; locuiesc pe o stradă cu denumirea schimbată sau cu imobilul renumerotat. Şi în cazul în care localitatea de domiciliu are rangul schimbat ori a fost rearondată unei alte unităţi administrativ-teritoriale, fotografia din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului sau li s-a atribuit un nou CNP, oamenii sunt obligaţi să se prezinte la ghişeul de la Evidenţa Populaţiei.

Iată programul de lucru la ghişeu:

Luni, Marţi, Joi 08.00-16.00
Miercuri 08.00- 18.30
Vineri 08.00-13.30.

„Menţionăm faptul că nerespectarea dispoziţiilor legale constituie contravenţie şi se sancţioneaza după caz, cu amenzi cuprinse între 40 -80 lei”, atrag atenţia autorităţile.
 

Vă recomandăm şi:

MAI se leagă de titlul piesei „Pierdut buletin” în ultimul mesaj de informare

Ce faci ca să obţii cartea de identitate

Mai multe pentru tine:
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți