În atenţia şoferilor care circulă în Bulgaria: S-a reluat prelucrarea electronică a vinietelor de călătorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prelucrarea electronică a datelor la eliberarea vinietelor de călătorie a fost reluată de autorităţile din Bulgaria, marţi dimineaţă, în toate punctele de frontieră româno-bulgare, conform Agerpres.

"Autorităţile de frontieră bulgare ne-au informat, prin Centrul Comun de Contact Giurgiu, că în perioada 8 -10 aprilie, în toate punctele de trecere a frontierei bulgare prelucrarea informaţiilor privind taxele pentru vinietă se va efectua manual. În această perioadă, software-ul 'Taxe de drum şi regim de autorizare', parte a sistemului vamal bulgar, nu a funcţionat automat din cauza demersurilor şi acţiunilor tehnice necesare întreţinerii acestui program. În toate punctele de frontieră ale Republicii Bulgaria, pentru perioada menţionată, taxele au fost achitate cash. În această dimineaţă, la orele 8,00, prelucrarea electronică a datelor a fost reluată", a spus şeful ITPF Giurgiu.

Potrivit acestuia, autorităţile din Bulgaria au suplimentat numărul de lucrători în toate punctele de frontieră bulgare pe timpul implementării manuale a datelor, astfel încât timpul de aşteptare la trecerea frontierei în perioada sărbătorilor pascale nu a depăşit 20 de minute.  

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea