IGPR: Amenzi de peste 450.000 de lei, aplicate firmelor care operează cu valori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controale în toată ţara la firme care operează cu valori FOTO Lucian Munteanu

Peste 600 de sancţiuni au fost aplicate de poliţişti, în urma acţiunilor desfăşurate, în ultimele două săptămâni privind verificarea societăţilor specializate în domeniul sistemelor de securitate.

În perioada 7-20 martie, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii structurilor teritoriale de ordine publică au efectuat, la nivel naţional, 472 de acţiuni în domeniul verificării sistemelor de securitate.

Activităţile au vizat 4.397 de obiective care operează cu valori, respectiv unităţi şi instituţii de interes public, unităţi bancare, instituţii de creditare din categoria organizaţiilor cooperatiste şi I.F.N., societăţi care au ca obiect de activitate schimbul valutar, case de amanet şi unităţi profilate pe activităţi cu bijuterii, unităţi poştale, staţii de comercializare a carburanţilor, spaţii comerciale, săli de jocuri de noroc, prestatori de servicii de pază şi în sisteme tehnice, dar şi alte categorii de unităţi. Controalele au avut ca rezultat constatarea a 11 infracţiuni, fiind cercetate 18 persoane. În urma controalelor efectuate, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 634 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 457.300 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume