IGPF: Peste 162.000 de persoane au tranzitat frontiera în ultimele 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere ale frontierei au trecut peste 162.000 persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care aproximativ 79.700 pe sensul de intrare şi 82.300 pe cel de ieşire din ţară şi peste 45.600 mijloace de transport.

În zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 64 fapte ilegale (21 infracţiuni şi 43 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini şi au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 11.300 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate de poliţilşti se ridică la peste 16.800 lei. Totodoată, nu s-a permis intrarea în ţară a 14 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea unui număr de 11 cetăţeni români din diferite motive legale.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă