Gările şi trenurile, luate cu asalt. 900 de poliţişti de la Transporturi, în control până pe 12 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Adevărul

Toate trenurile de călători şi staţiile de calea ferată din România sunt, de astăzi, sub asediul Poliţiei Transporturi. Aproximativ 900 de oameni ai legii vor fi cu ochii pe tot ce mişcă în garnituri. Razia de amploare se va încheia pe 12 august şi niciunul dintre cei care încalcă legea nu va scăpa nepedepsit.

Poliţiştii vor identifica şi lua măsuri legale împotriva persoanelor care nu-şi justifică prezenţa în staţiile CF şi pe trenurile de călători, a celor care oferă spre vânzare călătorilor diferite bunuri fără a poseda autorizaţie de comercializare, precum şi a celor care apelează la mila publicului călător pentru obţinerea de foloase materiale. De asemenea, poliţiştii îi votr căuta pe urmăriţi, pe minorii lipsiţi de supraveghere, pe vagabonzi şi cerşetori. Evident că nu vor scăpa nici călătorii frauduloşi care şi-au făcut un obicei din a călători fără să plătească.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete