FOTO Incursiune în tezaurul cărţilor de patrimoniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La colegiul Naţional Barbu Ştirbei se găseşte singurul fond special de carte veche din judeţul Călăraşi. Peste 200 de volume care au o vechime de 130  de ani sunt ţinute sub cheie.


Cărţile de patrimoniu au fost donate în 1884 de A.Dupront, istoric de prestigiu, şeful misiunii franceze în România, cu ocazia înfiinţării actualului Colegiu Barbu Ştirbei. Foştii elevii ai liceului, actuali dascăli, îşi amintesc despre vremurile în care veneau la sala de lectură pentru a se documenta din enciclopediile legate în piele şi cu unele pagini aurite.

„ Avem enciclopedia Larousse, unică în judeţ şi cărţi de istoria literaturii franceze. Din păcate, voit sau nu, multe dintre ele au dispărut. Unele au fost epurate şi s-a lăsat la fondul documentar câteva cu conţinut neutru, fără conotaţie politică. Din 2.900 de volume câte au existat iniţial, acum sunt puţin peste 200“, ne-a spus Valeriu Georgescu, profesor de limbi străine la Colegiul Barbu Ştirbei. Dascălul mai spune că în urmă cu 40 de ani era o competiţie în ceea ce priveşte cititul şi că inevitabilul s-a produs cu apariţia noilor tehnologii.

Puţini cititori

Dacă în trecut elevii puneau foarte mult accent pe lectură şi pe o îmbogăţire a cunoştinţelor prin studierea mai multor lucrări, altfel stau lucrurile în prezent. Elena Tudor, bibliotecar, recunoaşte că îi poate număra pe degete pe adolescenţii care s-au arătat interesaţi de colecţie. „ Chiar dacă volumele cuprind informaţii utile, puţini au fost cei care le-au solicitat“, spune  Elena Tudor.

Nu se împrumută

Ea este cea care are mare grijă de cărţi de ani de zile. „Trebuie răsfoite cu multă atenţie ca hârtia să nu se rupă. Pentru protecţia lor se ţin în vitrină încuiate. Niciuna dintre cărţi nu se împrumută cititorului. Cine are nevoie de informaţii vine şi studiază aici“, a precizat femeia. Elena Tudor ne mai spune că a mai văzut astfel de volume  doar la Biblioteca Naţională, însă acolo condiţiile de conservare sunt speciale.

„Au un laborator dedicat recondiţionării, pe când eu nu pot să fac mai mult aici decât să le şterg de praf. Nu am voie să lipesc filele care s-au desprins deoarece orice substanţă folosită poată dăuna cărţii“, a adăugat bibliotecara. Elena Tudor povesteşte cu mândrie cum are grijă de volume din anul 1985, când a luat în primire biblioteca. „Din fiecare am avut câte ceva de învăţat pentru cultura mea generală. Şi să nu vrei tot reţii câte o frază sau te captivează vreun  praragraf atunci când le cureţi de praf“, a spus bilbiotecara.

O mare provocare

Şi Corina Ionescu, profesor de matematică, fost director al Colegiului îşi aminteşte cu plăcere de anii în care era elevă aici şi a aflat despre inedita colecţie. „A fost interesant şi ştiu că pentru toţi copiii de atunci era o mare provocare să venim şi să vedem cărţile ţinute sub cheie. Ştiu că m-am documentat după câteva dintre ele şi ni se părea ceva extraordinar pentru acele vremuri“, a precizat Corina Ionescu. Pe vremuri, la sala de lectură de la colegiul Barbu Ştirbei puteau veni toţi oamenii din oraş interesaţi de cultură. Era o bibliotecă publică“, a adăugat corina Ionescu.

Informaţii preţioase

Cei interesaţi pot găsi o seamă de informaţii preţioase în cărţile de patrimoniu expuse în sala de lectură. „Avem enciclopedia Larousse, opera completă a lui Victor Hugo, cărţi gen manual de istoria literaturii sau geografie, atlase, istoria universală ilustrată a ţărilor şi popoarelor, o biblie în slavonă datând din anul 1855, tratate de botanică, psihologie şi astronomie. Majoritatea volumelor sunt editate la Paris şi sunt în limba franceză şi latină“, a adăugat Elena Tudor.

Are grijă de 40.000 de volume

Femeia spune că meseria sa a ajutat-o enorm în viaţă. Este convinsă că universul cărţilor i-a dat de fiecare dată puterea să meargă mai departe, atunci când a avut parte de încercări. Din anul 1985, Elena administrează cele 40.000 de volume care se găsesc la biblioteca Colegiului Barbu Ştirbei. În orice moment al zilei, este înconjurată de cărţi. Chiar dacă programul la serviciu este până la ora 16.00 , acasă continuă documentarea.

„Mi-a plăcut mereu să-i ajut pe copii. Am la bibliotecă dosare cu diverse teme, pornind de la comentarii literare la operele celor mai importanţi scriitori şi poeţi români şi până la la studii de psihologie, dar şi până la opera lui Constantin Brâncuşi“, a povestit Elena Tudor. Cu toate acestea, are o singură nemulţumire „Mă deranjează cel mai mult că a dispărut gustul pentru lectură. Tânăra generaţie s-a apropiat foarte mult de calculator şi neglijează cartea. Doar ţinând un roman în mâini poţi să înţelegi cu adevărat rostul cititului“, spune femeia.

Vă recomandăm şi

FOTO Unicat. Muzeul Dunării de Jos, singurul din Europa care deţine o colecţie de artă preistorică

Călăraşiul intră în galeria elitelor. Muzeu de Istorie, pe malul Borcei

FOTO Porţi deschise la unul dintre cele mai spectaculoase situri arheologice din ţară: Sultana-Malu Roşu

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile