Finanţări de 3,3 miliarde lei. Regiunea Sud Muntenia, prima din ţară la accesarea de fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia de Dezvoltare Sud Muntenia(ADR) se află pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte numărul de proiecte depuse prin care se solicită fonduri europene. Până la mijlocul lunii decembrie, la sediul ADR au fost depuse, pentru a primi finanţare din POR 2007 – 2013, 1.419 proiecte, prin care se solicită fonduri în valoare de aproximativ 6,2 miliarde de lei.



Dintre acestea, au fost semnate 743 de contracte de finanţare, cu o valoare totală de aproximativ 3,3 miliarde de lei. „În ceea ce priveşte gradul de contractare, raportat la numărul proiectelor depuse, acesta a ajuns la 68,36%, fapt ce situează regiunea Sud Muntenia pe primul loc din ţară”, a anunţat Liviu Muşat, directorul instutiţiei.
 
Având în vedere că Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 este la final, angajaţii ADR lucrează intens pentru salvarea cât mai multor proiecte care se află în dificultate de finalizare. „La fel ca pentru beneficiari, şi pentru noi este foarte important să nu reziliem contracte de finanţare, deoarece aceasta ar însemna bani pierduţi pentru regiune, pentru comunităţile care au nevoie de fonduri,” a adăugat Muşat.

Urmează infrastructura de transport

Totodată, pentru 2015 se pregătesc noile instrumente pentru  viitorul Program Operaţional Regional, când se aşteaptă lansarea Axelor pentru infrastructura de transport prin care vor putea fi finanţate proiecte inter şi intra regionale, precum şi cea destinată IMM-urilor şi microîntreprinderilor.

„În momentul de faţă, Planul de Dezvoltare Regională 2014 – 2020 al regiunii Sud Muntenia este finalizat, aprobat din punct de vedere metodologic de Autoritatea de Management şi avizat de către Comitetul Regional de Planificare. Urmează ca în prima şedinţă a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia să fie aprobat şi să devină oficial document de lucru al regiunii”, au spus reprezentanţii ADR.

Vă recomandăm şi:

Procurorii DNA au descins în Bărăgan. Percheziţii la sediul ADR Sud Muntenia

Bani europeni. ADR Sud Muntenia semneză primele contracte de finanţare pentru microîntreprinderi

ADR Sud Muntenia a semnat primele 13 contracte de finanţare pentru investiţii mari în cadrul POS CCE

Centrul de zi pentru persoane cu dizabilităţi, modernizat cu fonduri europene

Farmville de Ialomiţa. Ferme fictive de vaci pe fonduri europene

Modernizare. Peste 140 milioane de lei din fonduri europene pentru colectarea selectivă a deşeurilor

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple