Festivalul Dunării. Delicatese din peşte, atelier pentru pescari şi suprize pentru copiii de pe malul Borcei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delicatese din peşte, concursuri, atelier nutriţional pentru copii şi de pescuit, standuri de promovare, muzică şi dans popular sunt doar câteva dintre “ingredientele” Festivalului Dunării călărăşene care va avea loc pe 22 septembrie, pe malul Borcei.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului “Valorificarea şi conservarea tradiţiilor pescăreşti pe malul Dunării Călărăşene”, finanţat de Fondul European pentru Pescuit 2007-2013, Axa Prioritara 4, Măsura 2.1.2. şi constă în promovarea activităţilor şi oportunităţilor de turism în zona Călăraşiului. Aşadar unul dintre principalele obiective este promovarea pescuitului ca şi mod de relaxare şi petrecere a timpului liber, dar şi aducerra publicului cât mai aproape spre principala atracţie naturală a judeţului Călăraşi, braţul Borcea. Festivalul se va desfăşura la Călăraşi, în parcul Dumbrava, pe 22 septembrie, începând cu ora 10.00. 

O secţiune a evenimentului este dedicată copiilor, cei mici vor putea participa la concursuri de desene  având ca temă ”Dunărea călărăşeană prin ochi de copil”, concursuri de realizat caricaturi şi de desene pe asfalt.  De asemenea, la altelierul de îndeletniciri pescăreşti pot fi descoperite tainele pescuitului. De la festinval nu lipsi spectacolele artistice susţinute de ansambluri folclorice din Călăraşi. Toţi participanţii implicaţi în activităţile derulate în cadrul proiectului vor primi materiale publicitare cu însemnele festivalului (tricouri, şepci).

Mai multe pentru tine:
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Performanță uluitoare: un român e în finala Campionatului European U18, la tenis de câmp
Provocările rusești la adresa NATO, analizate de un cunoscut profesor: „În 2015, Turcia a doborât un avion rusesc, iar Rusia nu a atacat”
Actrițele nu-și puteau ține mâinile acasă când jucau cu Robert Redford: „Săruta cel mai bine la Hollywood!”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris