De ce este interzis să plescăim când mâncăm. Zece reguli de bun simţ la masă din Codul bunelor maniere astăzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avem reguli stricte şi când mâncăm FOTO 123 RF

Distanţa mare dintre corp şi farfurie stă la originea tuturor greşelilor care se comit la masă, scrie Aurelia Marinescu în „Codul bunelor maniere astăzi”. Pentru a evita o serie de gafe este esenţial să ţinem cont de câteva reguli, începând de la poziţia pe scaun şi până la scobitul în dinţi.

1. Dacă scaunul e prea departe de masă, e inerent să ne pătăm, oricât de atenţi am fi. Trebuie să ne aşezăm în aşa fel încât capul să fie aplecat puţin deasupra marginii mesei. În măsura posibilului, partea de sus a corpului nu trebuie să se mişte când ducem ceva la gură, se apleacă numai capul. Atenţie la coate! Trebuie să stea pe lângă corp, fără însă să exagerăm şi să înţepenim într-o poziţie nefirească.

2. Lingura şi cuţitul sunt ţinute întotdeauna în mâna dreaptă. Nu există nici o excepţie de la această regulă.   

3. Furculiţa este ţinută în mâna stângă când utilizam cuţitul în acelaşi timp cu ea. O vom trece în dreapta când terminăm de tăiat câte o bucată de friptură, de pildă. La sfârşitul unui fel de mâncare, în farfuria care trebuie luată punem paralel cuţitul şi furculiţa, cu dinţii în jos. În timp ce mâncăm, ţinem tacâmul deasupra farfuriei, fără să-l ridicăm prea mult în aer şi mai ales fără să gesticulăm cu el.

4. Lingura se ţine ca un creion, între degetul mare şi cel arătător, şi o dirijăm cu ajutorul celui mijlociu şi al încheieturii mâinii.

5. Cuţitul se ţine între degetul mare şi cel mijlociu, iar arătătorul se sprijină pe spatele mânerului. În nici un caz, nu se pune arătătorul pe spatele lamei. Brânza nu se mănâncă folosind cuţitul

Furculiţa la stânga, cu dinţii în sus

6. Când folosim furculiţa, o întoarcem cu dinţii în jos, pentru a o putea înfige în bucata pe care o ducem la gură. Brânza se mănâncă cu furculiţa, nu cu cuţitul.

7. Dacă un tacâm ne scapă pe jos din neatenţie, cerem altul. Nu-l ştergem sau suflăm în el spunând: „Nu-i nimic!".

8. Când bem, păstrăm tacâmul în farfurie: furculiţa la stânga, cu dinţii în sus şi cuţitul la dreapta, cu lama sub curbura furculiţei. Dacă farfuria e goală şi punem tacâmurile încrucişate, e semn că dorim să mai fim serviţi din felul respectiv.

9. La masă trebuie evitate zgomote ca: plescăit, sorbit, ciocnitul tacâmurilor de veselă, oftaturi. Îndepărtarea resturilor rămase între dinţi nu se face la masă, în prezenţa tuturor, ci la baie.

10. La începutul mesei, punem şervetul pe genunchi, fără a-l desfăşura în totalitate. Ne servim de el cu discreţie, tamponându-ne gura. Este absolut interzis să-l înnodăm în jurul gâtului sau să-l fixăm în decolteu sau în gulerul cămăşii. La sfârşitul mesei, şervetul se aşează lângă farfurie, fără a-l împături ca la început. Dacă adoptăm o poziţie corectă la masă, nu este nevoie să întindem şervetul pe genunchi.

Cartea, un adevărat bestseller naţional

Pretutindeni în lume, cărţile care ne învaţă normele comportamentului civilizat se bucură astăzi de un imens succes. “Codul bunelor maniere astăzi” nu face excepţie: la douăzeci de ani de la apariţie s-a vândut în peste 300.000 de exemplare. Scris cu inteligenţă, deplin adaptat uzanţelor moderne occidentale şi totodată celor româneşti, Codul este un veritabil bestseller naţional.

În urma extraordinarului succes al cărţii, autoarea, Aurelia Marinescu (licenţiată a Facultăţii de Limba şi Literatura Română), a fost invitată să vorbească la radio şi la televiziune, să dea interviuri, să scrie în reviste de mare tiraj pe tema comportamentului civilizat, să ţină cursuri de bune maniere la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Universităţii Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete