Daniel Ştefan Drăgulin, în delegaţia primarilor din Asociaţia Municipiilor care vizitează Asia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Ştefan Drăgulin, primarul Călăraşiului FOTO Facebook/Daniel Ştefan Drăgulin

Timp de două săptămâni, mai mulţi primari din ţară, printre care şi edilul Călăraşiului, Daniel Ştefan Drăgulin se vor afla într-o misiune de lucru în Japonia, Coreea şi China, într-un schimb de experienţă organizat de Asociaţia Municipiilor din România.


Timp de două săptămâni, mai mulţi primari din ţară, printre care şi edilul Călăraşiului, Daniel Ştefan Drăgulin se vor afla într-o misiune de lucru în Japonia, Coreea şi China, într-un schimb de experienţă organizat de Asociaţia Municipiilor din România.
Asociaţia Municipiilor din România organizează în perioada următoare o misiune de lucru în Japonia, Republica Coreea şi Republica Populară Chineză, vizând extinderea contactelor şi oportunităţilor care ar putea contribui la dezvoltarea schimbului de bune practici, al potenţialului economic, turistic şi investiţional al municipalităţilor membre ale A.M.R.  

Agenda întâlnirilor

Agenda misiunii a fost elaborată cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, prin misiunile noastre diplomatice din ţările de reşedinţă, precum şi cu contribuţia ambasadelor acreditate la Bucureşti, după cum urmează:
1. Tokyo, 30 martie – 4 aprilie: întâlniri cu reprezentanţi din cadrul Autorităţii Metropolitane Tokyo şi Districtul Minato, întrevedere cu Ambasadorul Viorel Isticioaia Budura, şeful Delegaţiei U.E. la Tokyo, întâlniri cu oficiali ai Municipiului Yokohama şi ai oraşului Musashino, întrevedere cu reprezentanţii Diviziei de Cooperare şi Parteneriate Locale din Ministerul Afacerilor Externe, cu reprezentanţi ai asociaţiilor de prietenie româno – nipone şi mediul de afaceri;

2. Seul, 5 – 9 aprilie: întâlnire cu Guvernatorii Provinciilor Gangwon – do şi Gyeonggi - do, precum şi cu Vice - Guvernatorul Metropolei Seul, cu alţi oficiali din provinciile menţionate, cu directorii departamentelor de cooperare internaţională; tururi de documentare la obiective de interes pentru gestionarea problematicilor legate de administraţia locală (Transport Operation and Information Center şi Yeongdeungpo Advanced Water Purification Center, Seul) cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, precum şi un tur de documentare la Startup Campus Gyeonggi - do;

3. Beijing, 10 – 14 aprilie: întâlnire cu factori de decizie din cadrul Asociaţiei de Prietenie a Poporului Chinez cu Străinătatea şi cu oficiali din Guvernul R.P. Chineze, Primăria Beijing şi Mi Yun, întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei antreprenorilor chinezi din România şi cu Asociaţia de prietenie China – România, precum şi o întrevedere de lucru cu liderii Huawei Beijing Institute.

În delegaţia oficială vor fi reprezentate municipiile Alba Iulia, Bistriţa , Buzău, Călăraşi, Constanţa, Deva, Focşani, Petroşani, Sectorul 1, Satu Mare, Sectorul 3, Slobozia şi Râmnicu Valcea.
 

Vă recomandăm şi:

Investiţie de 10 milioane de euro. Sala Polivalentă a fost inaugurată acum 4 ani, deşi nu a fost finalizată

Investiţie. Bazin de înot, la standarde europene, pe malul Borcei

Spitalul, la mâna Companiei Naţionale de Investiţii. Trei corpuri de clădire intră în modernizări

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare