Codul bunelor maniere. De ce e interzis să spunem „Domnule patron“ sau „Boss“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În societatea modernă, titlurile de politeţe ne pun de multe ori în încurcătură. Putem face gafe atunci când nu ne adresăm corect. În cartea „Codul bunelor maniere astăzi“, Aurelia Marinescu ne învaţă cum să facem diferenţa dintre respect şi servilism.

“Bunul simţ şi aprecierea corectă a efortului depus în şcoală ne obligă să luăm în considerare competenţa individului şi nu titlul cu care se prezintă. Astăzi, a prezenta o diplomă fără a face dovada cunoştinţelor tale într-un anumit domeniu nu îţi asigură un loc în societate sau o slujbă. Ideal este să existe o concordanţă deplină între titlu şi ceea ce ştii să faci, altfel eşti un impostor!”, notează autoarea cărţii.

De câţiva ani, apariţia unor titluri, manager, boss, patron, ne bulverseează şi mai mult atunci când trebuie să ne adresăm. În niciun caz nu trebuie să spunem nici "Patroane", nici "Domnule patron" şi nici "Boss" sau "Şefu’!". Este de bun simţ să ne adresăm cu numele de familie al acestuia. Sau, dacă nu-l ştim, pur şi simplu cu: domnule.

Cum evităm gafele

Ca să evităm orice gafă, trebuie să ţinem că numele este numele este mai important decât titlul şi că a uita numele interlocutorului nostru este o mare gafă. “Dacă atribuim acestuia alt nume, neglijenţa noastră e de neiertat. Ieşim din această situaţie, adresându-ne simplu "Domnule dragă" sau "Stimată doamnă". O altă situaţie este aceea în care nu ştim numele persoanei, dar ştim ce profesie are. În acest caz, vom spune: "Buna ziua, domnule profesor", "Voi urma sfaturile dumneavoastră, domnule doctor" sau"Proiectul dumneavoastră este foarte interesant, domnule inginer" , se arată în Codul bunelor maniere astăzi. Atunci când suntem subalterni, titlul este absolut obligatoriu. Pacientul va spune: „domnule doctor” şi nu „domnule Vasilescu”, elevul sau părintele va spune „domnule director” şi nu „domnule Ionescu”.

Formula rezervată personalului de serviciu

Un semn de politeţe este să mai adăugăm ceva după răspunsul monosilabic "da", "nu", "mulţumesc". Spunem: "Nu, domnule", "Da, doamnă", "Da, mamă" sau "Mulţumesc, Ana". De asemenea, nu este recomandabil să vorbim la persoana a treia. De exemplu "Domnul mai doreşte ceva?". Este o formulă rezervată personalului de serviciu şi nu gazdei. În familie, nu trebuie să acordăm celor apropiaţi titlurile pe care le au. Este hilar ca stăpâna casei să-i spună femeii de serviciu "Ai grijă să aranjezi camera profesorului" când profesorul este chiar soţul ei.

La cealaltă extremă se plasează cei care nu sunt politicoşi cu subalternii. Auzim des: "Vasilescule, dă-mi dosarul ăla!". Se va spune: "Domnule Vasilescu, dă-mi, te rog, dosarul acela". Orice om are dreptul să fie numit "domn" şi folosirea acestui apelativ este în primul rând un semn al educaţiei dumneavoastră.

Vânzări record

Pretutindeni în lume, cărţile care ne învaţă normele comportamentului civilizat se bucură astăzi de un imens succes. “Codul bunelor maniere astăzi” nu face excepţie: la douăzeci de ani de la apariţie s-a vândut în peste 300.000 de exemplare. Scris cu inteligenţă, deplin adaptat uzanţelor moderne occidentale şi totodată celor româneşti, Codul este un veritabil bestseller naţional.

În urma extraordinarului succes al cărţii, autoarea, Aurelia Marinescu(licenţiată a Facultăţii de Limba şi Literatura Română), a fost invitată să vorbească la radio şi la televiziune, să dea interviuri, să scrie în reviste de mare tiraj pe tema comportamentului civilizat, să ţină cursuri de bune maniere la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Universităţii Bucureşti.

Vă recomandăm şi:

Bunele maniere în autobuz. Ce să nu faci în mijloacele de transport în comun

Bunele maniere la masă. Ce ai voie să mânânci cu mâna şi ce alimente se taie cu cuţitul. Lista capcanelor de evitat

Regulile de bune maniere pentru femei. De ce trebuie doamna să întindă prima mâna întotdeauna spre domn

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă