Cinci asociaţii de elevi solicită Guvernului să regândească viziunea viitoarei reforme legislative din educaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci asociaţii de elevi din ţară sunt nemulţumite de faptul că acordul între sindicate şi Guvern, prin care Executivul îşi asumă că până la sfârşitul lunii iunie 2019 vor fi adoptate trei noi legi ale educaţiei, a fost încheiat fără consultarea elevilor.

Acestea solicită Guvernului să regândească viziunea viitoarei reforme legislative, iar orice decizie să fie luată după consultarea tututor actorilor sistemului educaţional, în special cu elevii.

Asociaţia Elevilor din Constanţa, Asociaţia Elevilor din Maramureş, Asociaţia Elevilor din Călăraşi, Asociaţia Elevilor din Bucureşti, Asociaţia Vâlceană a Elevilor au transmis luni, un comunicat de presă comun prin care condamnă faptul că asociaţiile de elevi nu au fost consultate în discuţiile care au vizat acordul încheiat între sindicate şi Guvern.

“Joia trecută, 29 noiembrie, a fost semnat, la Alba Iulia, un acord între sindicatele reprezentative din sectorul de învăţământ şi Guvernul României, prin care partea din urmă îşi asumă că, până la finalul lunii iunie 2019 vor fi adoptate trei noi legi ale educaţiei, precum şi alte măsuri de reformare a învăţământului. Asociaţiile de elevi condamnă ferm neconsultarea beneficiarilor primari ai actului educaţional, care nu au fost incluşi în discuţiile ce au vizat acest acord. Totodată, subliniăm faptul că dezavuăm complet ideea adoptării a trei legi distincte care să reglementeze individual învăţământul preuniversitar, cel superior şi statutul cadrului didactic”, se arată în comunicat.

Asociaţiile de elevi mai precizează faptul că toate deciziile care sunt luate trebuie să vizeze interesul suprem al beneficiarului, urmărindu-se crearea unui sistem în care acesta să se poată dezvolta pentru a-şi atinge maximul potenţial.

“Amintim un principiu care, deşi este clar enunţat de actuala lege a educaţiei, de cele mai multe ori este uitat de către decidenţi, şi anume centrarea învăţământului pe elev, însemnând că toate deciziile luate trebuie să vizeze interesul suprem al beneficiarului, urmărind crearea unui sistem în care acesta să se poată dezvolta pentru a îşi atinge maximul de potenţial. Însă, să afirmăm că aceasta este realitatea ar fi, din partea noastră, o dovadă de gândire utopică, întrucât până şi în prag de Centenar, când unitatea ar trebui să stea la baza deciziilor, elevii sunt excluşi de către Guvern de la discuţiile care vizează viitorul sistemului educaţional. Dovadă pentru aceasta este faptul că la întâlnirea de la Alba Iulia, Guvernul a ales să privească separat profesorii de elevi şi de părinţi, considerând că pe elevi şi pe părinţi nu îi vizează viitorul sistemului educaţional”, a mai spus sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie