Ce păţim dacă mâncăm prea mult hrean. De ce aromatul condiment, leac pentru anemii, este interzis cardiacilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Considerat antibiotic natural, un antiinflamator, dar şi un afrodisiac la îndemâna oricui, aromatul hrean, cu miros înţepător şi gust arzător, este ideal pentru anemii, sinuzite şi bronşite. Deşi oferă beneficii extraordinare, condimentul nu este pentru toată lumea. Persoanele care suferă de boli cardiace ori ale aparatului digestiv trebuie să stea departe de hrean.


“Consumul de hrean este interzis sub orice formă în caz de boli ale aparatului digestiv, boli cardiace, hemoragii interne, dar şi în timpul sarcinii şi alăptării. De asemenea, hreanul nu va fi consumat de copii mai mici de 5 ani.  Supradozajul poate determina iritaţii renale, diaree, hemoragii digestive, scăderea bruscă a tensiunii arteriale”, explică dr. Daniela Stan, medic de familie.

Leac împotriva durerilor de cap

În Antichitate, hreanul era folosit împotriva durerilor de cap, răcelilor, dar şi în preparate culinare, însă şi în ritualuri de tămăduire. Hreanul este folosit atât la gătit, cât şi în medicina naturistă pentru tratarea diverselor afecţiuni. Este de două ori mai bogat în vitamina C decât lămâile, conţine vitamin B, potasiu, calciu, fier şi fosfor. De la hrean folosim rădăcina care se poate consuma crudă, rasă, în salate sau diverse preparate, sub formă de tinctură sau oţet din hrean.

Pe lângă numeroasele beneficii, hreanul trebuie consumat cu moderaţia deoarece are şi efecte adverse. “Supradozajul poate determina iritaţii renale, diaree, hemoragii digestive, scăderea brusca a tensiunii arteriale sau hemoragii interne. De asemenea, se recomandă evitarea consumului de hrean, în timpul fluxului menstrual. Substanţele din hrean pot interactiona negativ cu antiinflamatoarele de sinteză, precum şi cu corticoizii sintetici. Totodată, hreanul este contraindicat femeilor care alăptează şi persoanelor care au suferit un infarct ”, spune Marina Grigore, specialist în apifitoterapie.

Stimulează apetitul

“Sinuzitele sunt complet vindecate, chiar şi în cele mai grave forme după o cură cu inhalaţii de hrean ce se pot face prin simpla pregătire a hreanului pentru iarnă, pus la borcane. În cantităţi mici el stimulează pofta de mâncare, dar alungă şi răceala sau gripa”, explică medicul.
Atât rădăcina cât şi frunzele de hrean au proprietăţi benefice organismului. Pentru că este iute, ajută la descongestionarea căilor respiratorii superioare şi este un remediu eficient împotriva reumatismului.

Inamicul conjunctivitei

Hreanul este un inamic al conjunctivitei, dar şi a altor afecţiuni oculare, spun specialiştii. Tratamentul este unul cât se poate de simplu: se rade hreanul, după care se inspira profund timp de 5 - 10 minute. Lăcrimarea ochilor este inevitabilă, însă cât se poate de benefică.

5 motive ca să consumi hrean

Excelent bronhodilatator. Hreanul se recomandă în tratamentul bronşitei cronice şi în afecţiunile căilor respiratorii, cum ar fi cele pulmonare, deoarece are efecte antibiotice puternice, expectorante şi bronhodilatatoare.
 

Pansament pentru stomac. Digestia lentă şi gastrita hipoacidă se tratează în mod eficient cu câte două-trei linguri de hrean ras, care se consumă în timpul meselor principale.
 

Tratează tusea. Durerile de cap, cele dentare, dar şi răcelile se pot vindeca mai uşor cu ajutorul hreanului. Sucul de hrean cu miere este util în calmarea tusei, în timp ce durerile de cap trec şi dacă aplici pe frunte o cataplasmă din hrean ras.
 

Ameliorează durerile reumatice. Durerile reumatismale pot fi ameliorate cu ajutorul remediilor pe bază de hrean. Poţi apela la oţetul din hrean, pe care îl poţi prepara lăsând la macerat un pumn de rădăcină rasă, peste care torni un litru de oţet din vin. Agiţi în fiecare zi, iar după ce trec şapte zile, îl strecori. Frecţionezi locurile dureroase, la nevoie.
 

Îmbunătăţeşte circulaţia sângelui. Rădăcina de hrean îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi ajută la normalizarea tensiunii arteriale. Poţi prepara o salată din rădăcină de hrean rasă.
 

Vă recomandăm şi:

Plante medicinale care pot fi crescute în casă. Care este cea mai potrivită pentru apartament şi cum trebuie îngrijită

De ce sunt cojile mai bune decât fructele. Virtuţile uimitoare ale resturilor care se aruncă: previn cancerul şi omoară viruşi

Planta minune care ne scapă de otrăvurile zilnice. Brusturele, cel mai eficient remediu pentru detoxifiere

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine