Ce faci acasă când îţi creşte tensiunea. Medic: Învaţă 2-3 gesturi simple şi ce trebuie să înghiţi rapid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tensiunea crescută poate fi gestionată şi acasă FOTO ro.sendo.info

Un cunoscut medic din România ne învaţă ce să facem acasă, dacă ne creşte tensiunea. Înainte de a ne panica şi de a fugi la Urgenţă, trebuie să facem 2-3 gesturi simple. Dr. Otilia Ţigănaş nu-i îndeamnă pe oameni să se trateze singuri, doar îi învaţă cum să gestioneze o astfel de situaţie.

Pe blogul său, medicul de familie prezintă pas cu pas modul de acţiune atunci când ne creşte tensiunea.

Nu o dată auzim replica: – Ieri mi-a crescut tensiunea şi m-am dus la urgenţe! Eşti hipertensiv cu tratament (sau chiar fără) şi e seară, şi-ţi creşte tensiunea? Se mai întâmplă. 

Ai măsurat-o cu aparatul tău, sau în vecini, e mare? Ce faci  înainte de a apăsa tastele 112?  

Învaţă primele 2-3 gesturi simple înainte să chemi Salvarea, sau înainte să porneşti voiniceşte (deseori chiar cu tine la volan!) către urgenţa spitalului. Întâi, că nici acolo n-o să-ţi facă altceva (CA PRIMĂ MĂSURĂ, zic!) decât ce-ţi poţi faci tu singur de la început, în loc să te panichezi. 

Apoi, că se poate genera un cerc vicios din pricina stresului, a spaimei, a halatelor albe din jur, astfel încât – ajuns la spital -, să crească tensiunea şi mai şi. Exclusiv pe bază de stres acut. Tot greşit e şi să stai cu tensiunea mare (în loc să faci şi tu ceva), până vine ambulanţa. Pierzi timp. Alt argument ca să nu începi cu salvarea: la spital sunt urgenţe mai mari decât a ta, vei aştepta pe coridor pe un scaun, iar de furia aşteptării îţi va fi, poate, şi mai rău etc. 

Aşadar, ce faci când creşte tensiunea: 

-Te aşezi calm în fotoliu şi înghiţi un Furosemid+ ½ Xanax de 0,5 mg (de exemplu). Dar, dacă ai alt calmant decât Xanaxul prin casă, e ok. 

Apoi, aşezi sub limbă fie un Captopril de 50 mg, fie o Nifedipină şi laşi tableta să se dizolve acolo, sub limbă. Să le ai pregătite, pentru astfel de situaţii. 

Tableta se va absorbi rapid în sânge (aşezată aşa), mai rapid decât dacă o înghiţi şi o treci prin stomac. Pastila de sub limbă se va face tot mai mică, pe măsură ce se dizolvă. Nu o scuipi, desigur, stai să se dizolve total. -Bei apoi un ceai calmant, călduţ. Să zicem de tei. 

-Măsori tensiunea abia după o jumătate de oră de la declanşarea acestor manevre. Nu disperat, anxios, din minut în minut, ca la monitorizarea din Terapie Intensivă, în timpul unei operaţii pe cord deschis. Nu-i dramă! Fii calm. 

Te vei descurca mai bine şi mai eficient singur, decât cu salvarea, în acest caz specific. 

Heeey! Crede-mă! Numai când vei auzi cum sună sirena, şi vei vedea cum fug doi cu targa spre uşa ta, vecinii toţi ieşiţi din case curioşi ce-ai păţit, şi-ţi va pocni tensiometrul în sus. De stres. Crede-mă!

 (PS. N-ar strica să ai şi nişte metoprolol de 50 mg în casă, dacă ai palpitaţii şi bate inima repede. Înghite unul. Deseori, e suficient ca să treacă.) ATENŢIE! Nimeni nu zice să te tratezi singur. Nici să eviţi medicii, nici să te documentezi cu Google. Ce am încercat eu pe blog este doar să-ţi dezvălui câteva reacţii de bun simţ, (aparent mărunte, dar de fapt tare eficiente), atunci când în corpul tău se schimbă ceva. Ceva ce nu-i o urgenţă care să justifice aglomerarea spitalelor, a salvării, şi mai ales a minţii tale....

Dr. Otilia Ţigănaş este medic de familie în Arad, şi cunoscut prozator, iar pe blogul său, otiliatiganas.ro, povesteşte cu umor diverse situaţii medicale învăţându-i pe oameni cum să acţioneze în caz de urgenţă.

Vă mai recomandăm şi:

Grevă la metrou. Circulaţia trenurilor, blocată din cauza protestului spontan al sindicaliştilor

 

Puterea în mâna consumatorului: Energia regenerabilă scade costurile pe care nu le poţi controla

Mai multe pentru tine:
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online