Alertă meteo: cod galben de caniculă. Căldura devine insuportabilă în următoarele zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valul de căldură se intensifică joi, 29 iunie, iar aerul devine irespirabil. Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a emis o avertizare de cod galben pentru aproape ţara, pe lista zonelor afectate de caniculă aflându-se şi judeţul Călăraşi.


„În cursul zilei de joi, 29 iunie, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Disconfortul termic va fi accentuat - indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi. Se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 34...36 de grade, iar minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade, îndeosebi în regiunile extracarpatice”, avertizează meteorologii.

În vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele deluroase şi montane, gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere. Astfel, după-amiază şi la începutul nopţii vor fi înnorări accentuate şi local averse, posibil torenţiale, descărcări electrice şi izolat căderi de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru astfel de fenomene va fi redusă.

Vineri şi sâmbătă se face şi mai cald

Nici vineri, canicula nu se  domoleşte. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 30 şi 39 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 14 şi 22 de grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, dar şi mai ridicate pe litoral şi în Dealurile de Vest. Sâmbătă, disconfortul termic va fi extrem de ridicat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 32 şi 40 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 15 şi 23 de grade, uşor mai scăzute doar în depresiuni. În vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi la munte, mai ales spre seară şi în prima parte a nopţii vor fi manifestări de instabilitate atmosferică accentuată, respectiv descărcări electrice frecvente, vijelii, ploi cu caracter torenţial şi căderi de grindină. În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala izolat.
 

Vă recomandăm şi:

Prognoza meteo: vreme de coşmar. În ce regiune va ploua în fiecare zi, cât de cald se face după 21 martie, unde va fi frig

Prognoza meteo: ploi puternice lovesc România. De când şi unde se anunţă precipitaţii abundente, cât de cald va fi

Alertă meteo: România, lovită de un ciclon periculos. Vin două zile de iarnă

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie