VIDEO Vom putea savura căpşunele româneşti, dulci şi aromate, în mai puţin de trei săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este promisiunea agricultorilor care spun că la sfârşitul lunii aprilie vor livra fructele în pieţe. Mai au nevoie însă şi de ajutorul naturii, care trebuie să ofere cât mai multă căldură în această perioadă.

În comuna Verneşti, la 15 kilometri distanţă de municipiul Buzău, se află câteva dintre cele mai întinse plantaţii de căpşuni din zonă. 

Plantele au înflorit şi dau semne că sunt sănătoase, mai ales după ce au fost ajutate zilele trecute printr-o serie de lucrări.

De trei ani, Nicu Dincă produce pe terenul din Verneşti căpşune din cele mai gustoase soiuri. Spune că munceşte jumătate de an pentru a avea producţie numai o lună pe an. Investiţia şi efortul merită, spune agricultorul buzoian, pentru de că după ce trage linie îi iese pe profit.

Buzoianul spune că va ieşi cu fructele la piaţă în a doua parte a lunii aprilie, peste mai puţin de o lună. Asta, doar dacă natura va ţine cu el. În aşteptarea căpşunelor româneşti, aromate, dulci şi zemoase, clienţii îşi astâmpără pofta deocamdată cu fructe aduse din Italia, Grecia sau Turcia.

Kilogramul de căpşune din import costă acum 80 de lei în pieţele din Buzău însă preţul lor va scădea după ce apar fructele autohtone. Ele se vor vinde cu cel puţin 100 de lei kilogramul, cred comercianţii.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”