VIDEO Viitorul Locomotiva Buzău, eliminată din Cupa României de Dinamo II

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patrick Petre a marcat ultimul gol al partidei, în minutul 90

Viitorul Locomotiva Buzău a fost eliminată din Cupa României la fotbal. Într-o partidă disputată miercuri seară pe stadionul „Cornel Negoescu”, formaţia buzoiană a fost învinsă cu scorul de 3 - 1 de Dinamo II Bucureşti.

La pauză, scorul a fost 1-1. Primii care au punctat au fost buzoienii, prin Mihălcescu, în minutul 15. Pentru Dinamo II, a egalat fostul jucător al Universităţii Craiova, Dragoş Firţulescu, în minutul 41, din lovitură de la 11 metri. În partea a doua, oaspeţii s-au desprins după reuşitele semnate de Ioan Stan, în minutele 73, şi Patrick Petre, în minutul 90. 

„Sunt mulţumit de evoluţia jucătorilor mei, mai ales că am evoluat împotriva unei echipe bune, pe o căldură insuportabilă. Ne dorim să mergem cât mai departe în Cupa României”, a declarat Florin Bratu, antrenorul formaţiei Dinamo II. 

Meciul de la Buzău, primul pe banca tehnică a dinamoviştilor a fostului internaţional Florin Bratu, a fost urmărit de preşedintele Constantin Anghelache, dar şi de antrenorul primei echipe, Flavius Stoican.

Citeşte şi: Filme româneşti de succes, joi şi vineri seară, în amfiteatrul din Parcul Tineretului

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani