VIDEO Ventilator ultramodern, donat Unitatăţii de Primiri Urgenţe din Spitalul Judeţean Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto SJU Buzău

Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău a primit o nouă donaţie importantă. Este vorba despre un ventilator tip Crius V6 – non-invaziv/invaziv staţionar care a ajuns la Secţia de Primiri Urgenţe a spitalului.

„Acest ventilator este vital pentru pacienţii depistaţi pozitiv cu COVID-19, pentru că ei dezvoltă insuficienţă respiratorie severă şi ajung în imposibilitatea de a respira singuri, iar aparatul îi menţine in viaţă. Ventilatoarele susţin funcţionarea normală a plămânilor şi sunt necesare pentru tratarea pacienţilor cu probleme respiratorii, care sunt de regulă o consecinţă nedorită a infectării cu virusul COVID-19”, a declarat dr. Adrian Zoican, şeful secţiei U.P.U.-SMURD.

Investiţia în acest aparat se ridică la aproape 111.000 de lei şi a fost asigurată Asociaţia CERT TRANSILVANIA.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean Buzău consideră că donaţia este extrem de preţioasă în contextual actual deoarece ventilatorul este vital pentru pacienţii depistaţi pozitiv cu COVID-19, având în vedere că unii dintre ei dezvoltă insucienţă respiratorie severă şi ajung în imposibilitatea de a respire singuri.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală