VIDEO Un incendiu a distrus parţial casa unei familii sărmane, cu nouă copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu izbucnit miercuri, după lăsarea întunericului, la casa unei familii cu nouă copii din oraşul Pogoanele a pus pe jar întreaga comunitate. Alarma a fost dată de către copiii proprietarului. Până la sosirea pompierilor, vecinii au sărit în ajutor şi au încercat să stingă flăcările cu ce au avut la îndemână.

Incendiul a izbucnit la casa lui Stelian Cosma, care tocmai ieşise din curte şi se îndrepta către magazinul de la colţul străzii. Copiii au strigat după el când au observat fumul iar care inundase în câteva minute jumătate din locuinţă. 

Proprietarul a încercat să intre ca să-şi salveze o parte din bunuri dar nu a mai reuşit. ”M-am dus să-mi iau un pachet de ţigări. N-am ajuns până la colţ, că m-au strigat copiii. Am venit imediat dar n-am putut intra. Atât de puternic era focul”, a spus proprietarul casei.

Acestuia nu i-a mai rămas decât să alerteze vecinii care, până la sosirea pompierilor, au sărit în ajutor şi au încercat să stingă focul cu găleţi şi furtunuri conectate la pompa unui vecin.

La sosirea echipajelor de la ISU Buzău, focul se manifesta la două camere din partea frontală a locuinţei precum şi la o parte din acoperiş. Incendiul a fost lichidat în aproximativ o oră şi jumătate de intervenţie.

În urma incendiului, soţia proprietarului a suferit arsuri uşoare la un brat, nefiind însa necesare îngrijiri medicale. Din fericire, niciunul dintre cei nouă copii nu a suferit răni, aceştia adăpostindu-se la vecini.

Familia va avea nevoie de ajutorul comunităţii, pentru a-şi putea reconstrui casa afectată de incendiu. Trăiesc din alocaţii şi banii câştigaţi de capul familiei, Stelian Cosma având grijă de cireada de vite ale crescătorilor din Pogoanele.

„Mare necaz, eu sunt un amărât de văcar, din asta îmi întreţin familia. Avem nouă copii. A ars ce era în două camere, în rest n-a pătruns focul. Aveam doar haine, actele, paturile şi mobila în camerele camerele care au ars”, a spus proprietarul.

Cauza izbucnirii focului ar fi un scurtcircuit la instalaţia electrică a locuinţei, care este foarte veche. Valoarea pagubelor materiale urmează a fi stabilită după ancheta pompierilor de la ISU Buzău. 

Mai multe pentru tine:
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie