VIDEO Razii ale Poliţiei Locale în blocurile în care locatarii depozitează conserve şi vechituri pe casa scării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gata cu murăturile şi cu vechiturile depozitate pe casa scării! Au spus-o răspicat autorităţile Buzăului atunci când au întocmit regulamentul de convieţuire socială. O nouă hotărâre locală îi sancţionează dur pe cei care îşi ţin dulapurile pe holul comun al blocurilor. Este o practică obişnuită de mulţi ani mai ales în blocurile cu spaţii mici de locuit.

Dulapuri din lemn sau tablă, înţesate de conserve şi vechituri, găsim cu zecile în blocurile din Buzău. Unele ocupă  mai mult de jumătate din lăţimea coridoarelor şi, în cazul unor intervenţii, ar bloca accesul pompierilor sau al paramedicilor. Acesta a fost şi argumentul autorităţilor buzoiene când au decis sancţionarea acestor practici. Poliţia locală a început deja să bată pe la uşi.

Regulamentul de convieţuire socială, intrat în vigoare anul trecut în luna noiembrie, consideră ca fiind contravenţie amplasarea de mobilier sau alte obiecte pe holul comun al blocului. Restricţia îi afectează mai ales pe proprietarii de garsoniere şi camere din fostele cămine de nefamilişti. Ei se plâng că nu au spaţii suficiente în casă pentru dulapurile pe care sunt obligaţi acum să le mute de pe casa scării.

Peste 50 de buzoieni au fost vizitaţi, zilele trecute, de poliţiştii locali, deocamdată doar pentru a fi somaţi să elibereze holurile blocurilor. De pe 21 ianuarie, însă, agenţii de poliţie locală îi vor amenda pe locatarii care nu se conformează. Încălcarea obligaţiilor prevăzute în regulamentul de convieţuire socială se sancţionează contravenţional cu amendă cuprinsă între 500 şi 1.000 lei.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul