VIDEO Elevii şcolii din Năeni, câştigători în proiectul ”Let’s Do It, Romania”. Au primit laptopuri de la prefectul judeţului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii şcolii din Năeni s-au înscris, la începutul anului 2017, într-un concurs având ca temă reciclarea deşeurilor şi conservarea resurselor naturale, organizat în cadrul proiectului ”Let’s Do It, Romania!” care a demarat în 2009. Pentru expoziţia lor de obiecte confecţionate din materiale reciclabile, intitulată ”Let’s be Eco!”, copiii au primit unul dintre cele 40 de premii acordate la nivelul întregii ţări.

Este vorba despre un set de 15 laptopuri care au făcut parte din dotarea Gărzii Naţionale de Mediu. După ce au trecut printr-o temeinică operaţiune de recondiţionare, vor putea fi folosite în procesul de instruire a elevilor.

Premiu pentru implicarea acestei unităţi şcolare în proiectul naţional de ecologizare ”Let’s Do It, Romania!” le-a fost înmânat elevilor Şcolii Gimnaziale Năeni de către prefectul judeţului Buzău, Carmen Ichim, şi echipa Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Buzău. 

La evenimentul de marţi au luat parte şi reprezentanţii trustului buzoian Green Group, cel mai important parc integrat de reciclare din Europa de Sud-Est, care au oferit elevilor dulciuri şi apă minerală şi le-au propus să participe la un nou concurs la începutul anului viitor.

Îndrumătorul copiilor implicaţi în proiect, învăţătoarea Cristina Birtok, a mulţumit echipei ”Let’s Do It, Romania!” şi autorităţilor buzoiene pentru premiul primit şi şi-a exprimat intenţia de a participa şi pe viitor la alte proiecte cu tematică ecologică.

În încheierea deplasării efectuate la Năeni, prefectul Carmen Ichim a vizitat şi Aşezământul pentru Persoane Vârstnice din localitate, unde a discutat cu preşedintele Fundaţiei ”Sf. Sava de la Buzău”, preotul Mihail Milea, precum şi cu beneficiarele serviciilor de îngrijiri oferite în sistem rezidenţial de către cunoscuta organizaţie neguvernamentală.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea