VIDEO Cum ştim că un câine urmează să ne atace. Sfaturile unuia dintre cei mai respectaţi ghizi canini despre cum detectăm semnele de agresivitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un instructor canin experimentat, de la unitatea de jandarmi din Buzău, ne oferă câteva sfaturi despre cum evităm să le devenim victime câinilor agresivi, atât celor care provin din rândul maidanezilor, cât şi celor cu stăpân.

Nicu Aldea, dresorul câinilor de urmă şi de pază de la jandarmi, spune că sunt diferenţe notabile între comportamentul câinilor vagabonzi şi cel al câinilor cu stăpân, privind factorii care declanşează un posibil atac asupra oamenilor. 

„Câinele de companie are un ataşament faţă de stăpânul lui şi de membrii familiei, relaţie care se leagă de când e pui. Devine agresiv ori când îşi simte viaţa în pericol, ori când viaţa stăpânului său este pusă în pericol. Câinii de curte reacţionează atunci când cineva intră în teritoriul lor, în curte. Atunci el ştie că este străin şi are tendinţa de a reacţiona“, spune Nicu Aldea, instructor canin la Comandamentul Judeţean de Jandarmi Buzău.

Potrivit instructorului de la jandarmi, câinii din haite sunt ghidaţi fie de un mascul, fie de o femelă dominantă, iar instinctele acestora sunt într-o mare măsură imitate de celelalte animale din grup. Atacă oamenii când îşi simt teritoriul invadat, când sunt ameninţaţi ori în perioadele de împerechere. 

„Când haitele au femele în călduri, atunci riscul e mai mare ca masculii să devină violenţi. Haitele mai pot ataca atunci când cineva le încalcă teritoriul. De cele mai multe ori, câinii îşi trasează astfel de zone acolo unde au sursa de hrană, adică în jurul ghenelor sau al platformelor de gunoi dintre blocuri. De aceea, sunt semnalate mai des atacuri ale câinilor asupra unor oameni care duc gunoiul sau asupra celor care scormonesc în tomberoane. Atacă omul pentru că ei interpretează că acesta le ia hrana”, spune Nicu Aldea.

Subofiţerul Nicu Aldea susţine că, pentru a ne putea feri de câinii agresivi, este important să ştim cum să le interpretăm gesturile. ”Îţi dai seama că vrea să te atace atunci când îl vezi că mârâie, ridică nara, îşi înfoaie părul de pe spate iar coada o ţine în sus. În momentul în care a lăsat coada în jos sau dă din ea, atunci nu e cazul să te sperii. Plimbatul cozii înseamnă că animalul este într-o stare de relaxare”, spune subofiţerul Nicu Aldea.

Atunci când întâlnim haite în drumul nostru, recomandat este să ocolim şi să fim atenţi permanent, cu coada ochiului, la reacţiile patrupedelor. Dacă suntem ameninţaţi, este bine, potrivit dresorului canin, să folosim în apărarea noastră obiectele pe care le avem în mâini, umbrelă, geantă, ori un băţ sau un bolovan găsit pe loc, dar numai în ultimul moment, când ne simţim în pericol. 

„Dacă te înconjoară, este indicat să stai pe loc, să nu te panichezi, iar dacă ai posibilitatea de a te apăra cu un băţ sau să te laşi rapid în jos şi să pui mâna pe o piatră, e bine să o faci. Dar nu dai până nu simţi că ai viaţa pusă în pericol pentru că e posibil ca în acel moment tu să arunci apoi el să te atace. O ţii pentru apărare, până în ultimul moment, când vezi că primul vine la tine, acela fiind şi şeful haitei. Îl ţinteşti, dar undeva unde să simtă, astfel încât să fugă după lovitură. Durerea îl descurajează”, spune instructorul canin.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile