VIDEO Concurs de îndemânare auto: derapaje controlate, slalomuri şi întoarceri cu frâna de mână la 180 grade

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de buzoieni au venit, duminică, în parcarea Galleria Mall, pentru a asista la o demonstraţie de îndemânare auto. 40 de piloţi din toată ţara, amatori şi profesionişti, au venit la Buzău pentru a-şi demonstra abilităţile în conducere, în cadrul etapei a 6-a a Campionatului Naţional de Îndemânare Auto, organizat de Asociaţia “GT Auto Club Sportiv”.

Competiţia se adresează tuturor pasionaţilor de automobilism sportiv, de la cei mai tineri piloţi, participanţi la grupa Juniori, până la cei avansaţi, care pot depăşi 60 de ani. 

Printre protagoniştii spectacolului cu derapaje controlate, slalomuri, întoarceri cu frâna de mână la 180 grade sau 360 grade, atât cu faţa cât şi cu spatele, s-au numărat şi seniorii numărat Valentin Nemţanu, din Brăila şi Mihai Alexandrescu, din Bucureşti.

Prin organizarea acestui concurs, Asociaţia “GT Auto Club Sportiv” are ca principal scop atragerea pasionaţilor de automobilism sportiv, posesorilor de automobile de serie sau de competiţie  în concursurile de îndemânare auto la nivel naţional, formarea şi dezvoltatea abilităţilor specifice acestui gen de competiţie.

    

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce 2026 va fi un an important pentru familia regală britanică? Evenimentul marcant pe care îl va trăi Prințul George
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”