VIDEO Arta urbană şi protecţia mediului, în noul concept de amenajare a locurilor de joacă din Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locurile de joacă din Buzău au intrat într-un amplu proces de modernizare, prin proiectul „Fantezia copiilor”, care presupune implicarea elevilor şi a profesorilor de la  Liceul de Artă prin executarea unor picturi pe faţadele blocurilor aflate în apropierea acestor spaţii.

Cel mai nou astfel de spaţiu, denumit sugestiv „Parcul Disney”, se află pe strada Democraţiei şi a fost inaugurat luni, cu participarea reprezentanţilor Primăriei.

Elevii si profesorii de la Liceul de Artă din Buzău au reuşit să dea obiectivului de divertisment pentru cei mici o notă originală de culoare prin picturi realizate cu personaje din poveşti transpuse chiar pe faţada unui bloc.

Proiectul ”Fantezia Copiilor” are ca obiectiv protejarea mediului înconjurător prin valorificarea bunurilor exterioare şi transformarea lor într-un spaţiu de relaxare pentru copii.

Prezent la ceremonia de inaugurare a locului de joacă, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat că are în vedere ca acest proiect să fie multiplicat şi în alte cartiere din municipiu.

”Avem deja un program pentru reabilitarea şi înfiinţarea a încă 39 de locuri de joacă în municipiul Buzău pentru care deja am alocat o parte din bugetul necesar. Ne-am propus ca până la sfârşitul acestui an să punem în practică această iniţiativă. Ne dorim să avem un model cum este cel de aici pentru a le aduce pe toate la acest standard”, a declarat Constantin Toma.

Locul de joacă de pe strada Democraţiei, intitulat “Parcul Disney”,  face parte integrantă din programul de facilităţi asumate şi realizate de operatorul de salubritate în derularea contractului de concesiune a serviciului public de salubrizare.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu