VIDEO Afacere cu muştar contrafăcut, stopată de poliţiştii buzoieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patroana unei fabrici de conserve din Buzău s-a ales cu dosar penal, pentru infracţiunea de contrafacere de marcă şi concurenţă neloială, după ce a produs şi vândut muştar, sub eticheta unui alt producător, fără a avea acordul acestuia. Aproape 50.000 de lei au ajuns în bugetul femeii din vânzarea produselor contrafăcute, de la începutul anului şi până în momentul intrării poliţiştilor pe fir.

Poliţiştii de investigare a fraudelor au efectuat joi o percheziţie la sediul societăţii comerciale administrată de femeia în vârstă de 58 de ani, ce are ca obiect principal de activitate prelucrarea şi conservarea legumelor.

În urma inventarierii stocurilor şi verificării documentelor contabile ale firmei, a rezultat că în perioada ianuarie – septembrie 2011, în incinta halei de producţie special amenajată şi utilată, a fost fabricat muştar ce era ambalat în borcane etichetate cu însemne identice cu o marcă înregistrată, fără a avea consimţământul titularului mărcii respective.

Poliţiştii au stabilit, astfel, că administratorul a comercializat fără drept 66.910 borcane de muştar de masă ce purtau însemnele mărcii respective, a căror valoare totalizează 46.837 de lei, aducând atingere titularului mărcii şi inducând în eroare consumatorii asupra calităţii produsului.

Tot în incinta halei de producţie, au mai fost găsite şi indisponibilizate 2.939 borcane de muştar pregătite pentru livrare, precum şi 88.130 de etichete autocolante cu însemnele mărcii folosite fără drept.

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală împotriva patroanei şi continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, urmând a se stabili şi cuantumului prejudiciului cauzat titularului mărcii.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete