VIDEO Accident grav cu o ambulanţă, în centrul Buzăului. O femeie a fost grav rănită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grav accident de circulaţie în care a fost implicată o ambulanţă s-a produs, vineri seară, în centrul Buzăului. Un autoturism care a pătruns într-o intersecţie, pe culoarea verde a semaforului, a fost lovit puternic de autospeciala care transporta un înjunghiat la spital. După impact, autoturismul s-a dat peste cap, ajungând pe un scuar unde se aflau o femeie şi copilul ei. Cei doi au fost răniţi, femeia ajungând în stare gravă la spital.

Accidentul s-a produs în jurul orei 21.30, la intersecţia dintre bulevardele Unirii şi Nicolae Bălcescu. 

Un autoturism KIA înmatriculat în Bucureşti, la volanul căruia se afla un tânăr din Buzău, de 36 de ani, a pătruns în intersecţie cu viteza maximă permisă în oraş, având culoarea verde la semafor, însă nu a observat că din dreapta se apropia o ambulanţă cu semnalele luminoase şi acustice pornite.

Cel puţin asta susţine şoferul autoutilitarei care transporta la spital un pacient rănit într-o altercaţie.

Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul KIA s-a dat peste cap de mai multe ori după ce a fost acroşat de ambulanţă.

A distrus un stâlp pe care erau montate semafoare şi o porţiune dintr-un gard însă, mai grav, a lovit două persoane surprinse pe scuarul dintre benzile de circulaţie.

Cele două victime ale accidentului au fost transportate la Spitalul de Urgenţă Buzău.

Dorina Androne, de 36 de ani, consilier în cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Buzău, este femeia care, nevinovată, a ajuns victima imprudenţei unor şoferi, poliţia urmând să stabilească dacă este vorba de culpă comună. Ea a fost transferată în aceeaşi noapte la spitalul Floreasca din Bucureşti. 

Surse medicale precizează că femeia a suferit fracturi ale coastelor care i-au penetrat mai multe organe interne vitale, traumatisme craniene serioase şi fractură de mandibulă. Din fericire, spun aceleaşi surse medicale, victima dă semne de revenire. 

Copilul acesteia este în afara oricărui pericol, el alegându-se cu o lovitură la o mână şi cu buza spartă. Cei doi se aflau, vineri seară, la plimbare şi erau pe drumul de întoarcere către casă în momentul producerii accidentului.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget