Un om al străzii şi-a dat foc pe Bulevardul Gării
0Trecătorii de pe Bulevardul Gării au trăit clipe de groază astăzi când au văzut în plină stradă un om plin de flăcări. Un tânăr de doar 23 de ani şi-a dat foc chiar în văzul oamenilor.
Gică Mitrea din Merei este un om al străzii şi de câteva luni stătea mai mult pe străzile din oraş. Astăzi s-a aşezat în apropierea Maternităţii şi şi-a dat foc la pantalonii pe care îi purta. În scurt timp, flăcările i-au cuprins picioarele în întregime. Trecătorii s-au speriat teribil când au văzut gestul tânărului şi au chemat de urgenţă un echipaj SMURD.
„Eu treceam cu maşina pe aici şi l-am vazut că arde. Am sunat repede la 112 şi a venit repede o ambulnaţă şi l-a luat", a spus Ionuţ, martor la gestul lui Gică Mitrea.
Echipajul de urgenţă ajuns la faţa locului l-a transportat imediat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. „Victima prezenta arsuri de gradul II şi III pe 18 % din suprafaţa membrelor inferioare", a declarat plt. Daniela Răţoiu, purtător de cuvânt al ISU Buzău.
Gică Mitrea nu şi-a motivat gestul, însă se pare că aurolacul este cel care l-a împins către un asemenea gest.