Tradiţii: În noaptea de Sfântul Andrei casele au fost descântate şi strigoiii alungaţi cu usturoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian şi Elena Săulescu au respectat obiceiul de Sf Andrei

Buzoienii au urmat tradiţia şi au uns tocurile uşilor şi geamurilor cu usturoi ca să alunge vrăjile şi strigoii.Localnicii din Vadu Paşii au lăsat deoparte toate treburile gospodăreşti pentru a-şi descânta casele. Ceapa şi grâul au fost folosite pentru a afla prognoza pe anul viitor.

Sărbătoarea de astăzi, Sfântul Apostol Andrei, are o semnificaţie aparte pentru poporul român. Sfântul Andrei este cel care a botezat primii creştini pe teritoriul ţării noastre, fiind considerat patronul spiritual al românilor.

În noaptea dinaintea acestei mari sărbători creştine, conform tradiţiei populare, în satele Buzăului se practică anumite ritualuri pentru a proteja oamenii, animalele şi gospodăriile. Este noaptea în care se spune că spiritele negre bântuie pământul.

Obiceiurile moştenite din strămoşi au fost respectate azi-noapte cu sfinţenie de localnicii din Vadu Paşii care au curăţat kilograme întregi de usturoi pentru a alunga relele de lângă casă.

"Sunt obiceiuri pe care le-am văzut la bunica, la mama şi pe care le respect şi eu. Am curăţat usturoi cu care ungem geamurile, uşile, coteţele animalelor, să fugă bolile, relele şi să avem parte de lucruri bune în casă. După aceea facem Sfânta Cruce şi ne rugăm de sănătate şi să ne apere de farmece şi strigoi", ne-a explicat Elena Săulescu, 56 de ani, localnică în Vadu Paşii.

Elena Săulescu a pus usturoi la ferestre şi uşi

În noaptea trecută, femeile au întors oalele şi cănile cu gura în jos şi au scos din sobă cenuşa caldă pentru ca strigoii să nu se adăpostească la caldură. De asemenea, au împrăştiat prin curte bucăţi de pâine pe care strigoii să le mănânce şi să nu mai intre în casă. Pentru a se apăra de vârcolaci, au atârnat şiruri de usturoi la intrare şi au lăsat candela aprinsă.

"În zona noastră în noaptea de Sfântul Andrei se atârnă usturoi la grinda casei şi se ung uşile şi ferestrele pentru a se alunga spiritele rele. Este o tradiţie foarte veche care încă se mai păstrează şi în zilele noastre, în special în zonele rurale", ne-a declarat etnograful Adela Petre.
Oamenii de la ţară cred cu tărie în aceste obiceiuri şi se tem de ce ar putea să li se întâmple dacă nu le respectă.

"Sunt tot felul de poveşti care spun că femeile leneşe, care nu îşi ung casele cu usturoi, au parte de tot felul de nenorociri, li se arată umbre şi li se îmbolnăvesc animalele", ne-a mai mărturisit Elena Săulescu.

Elena şi Marian Săulescu au uns uşile şi geamurile cu usturoi

Tot printre tradiţiile de Sfântul Andrei se află şi metodele populare de a afla prognoza pentru anul următor. "Iau 12 foi ce ceapă în care pun sare, le pun în pod şi în Ajunul Crăciunului urc şi văd câtă apă e în fiecare. În funcţie de acest lucru putem vedea cât de ploioase vor fi lunile din anul viitor. Tot de Sf. Andrei pun la încolţit şi grâu, câte un castronel pentru fiecare membru al familiei. Cel al cărui grâu este frumos şi înalt se spune că va avea un an bun cu bani şi sănătate", ne-a spus Marian Săulescu.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model