Topul celor mai bune licee din Buzău: Două  colegii naţionale şi un liceu vocaţional, cele mai performante instituţii de învăţământ din judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Buzăul are în topul primelor trei instituţii de învăţământ liceal două unităţi cu profil teoretic şi un liceu vocaţional, clasamentul fiind întocmit de inspectorii şcolari pe baza unor criterii de performanţă şi a mediilor obţinute, în ultimii ani, la admitere şi examenul de Bacalaureat.

Pe primul loc se situează  Colegiul Naţional ”B.P. Hasdeu”, unul dintre cele mai prestigioase licee din ţară, valoarea sa fiind garantată de numărul mare de personalităţi care au învăţat ori au predat aici, de-a lungul istoriei sale de un secol şi jumătate.

Cea mai mică medie de intrare, în urma admiterii computerizate din 2012, a fost 9,39. Au promovat examenul de Bacalaureat, anul trecut, 99,30 la sută  dintre elevii din clasele terminale şi au fost admişi în  învăţământul superior 99 la sută. În ultimii cinci ani, Colegiul Naţional ”B.P. Hasdeu” a avut un număr de 179 de olimpici, iar 13 elevi au participat, numai în acest an, la diverse concursuri şcolare.

Colegiul Hasdeu a luat fiinţă în 1867, clădirea fiind construită pe un teren care a aparţinut Mănăstirii Banu.

Printre profesorii care au slujit instituţia buzoiană de învăţământ s-au aflat istoricul Constantin Giurescu şi pictorul Ion Andreescu, acesta din urmă  lucrând, în 1873, ca profesor la catedra de desen liniar. Printre „hasdeeni” s-au numărat medicul Constantin Parhon, tenorul Nae Leonard şi singurul laureat român al premiului Nobel, savantul George Emil Palade, care a absolvit liceul în 1930, pe vremea când şcoala încă se numea Liceul Alexandru Hâjdeu.

Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu”, Buzău

- media de intrare la liceu, la admiterea computerizată – 9,39

- rata de promovare la examenul de Bacalaureat, în 2012 – 99,30 %

- procentul absolvenţilor admişi la facultate, în 2012 – 99 %

- număr de elevi repetenţi/an - în 2012 - 0

- număr de elevi olimpici - ultimii 5 ani (2008 - 2012) - 179

- rezultatele la concursurile scolare (olimpiade, compeţii naţionale şi internaţionale), pentru anul 2012 - 13

- cazuri de violenţă  înregistrate – siguranţa elevilor - în 2012 - 0

............................................................................................................

Al doilea loc în Top-ul liceelor buzoiene îi revine Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău. 8,41 a fost cea mai mică medie cu care s-a intrat în acest an şcolar pe băncile liceului de pe strada Independenţei. Au luat Bacalaureatul, în 2012, 98 la sută dintre absolvenţii de liceu şi 90 la sută dintre ei au devenit studenţi în acelaşi an. Colegiul Eminescu a dat, în ultimii 5 ani, 59 de olimpici iar anul trecut, 67 dintre elevii şcolii au participat la concursuri şcolare.

Istoria liceului s-a creionat din 12 noiembrie 1919, când, într-o încăpere din localul fostei şcoli primare israelite , de pe strada Dobrogeanu Gherea, au început cursurile un număr de 63 de eleve. În septembrie 1931, şcoala s-a instalat în localul propriu, de pe strada Independenţei.

În perioada Postbelică, până în 1957, instituţia a funcţionat mai întâi cu numele de “Dr. C. Angelescu”, apoi Şcoala Medie. În septembrie 1957, s-a propus ministerului ca şcoala să poarte numele de “Mihai Eminescu”, solicitarea fiind aprobată două luni mai târziu. În aprilie, 1958, delegatul Ministerului Învatamantului a înmânat conducerii şcolii diploma ce o autoriza să încrusteze pe frontispiciu numele poetului naţional.

Din septembrie 2000, Liceul Teoretic a devenit Colegiu Naţional, care funcţionează de atunci cu 45 de clase, având aproximativ 1300 de elevi.

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Buzău

- media de intrare la liceu, la admiterea computerizată – 8,41

- rata de promovare la examenul de Bacalaureat, în 2012 – 98 %

- procentul absolvenţilor admişi la facultate, în 2012 – 90 %

- număr de elevi repetenţi/an - în 2012 - 0

- număr de elevi olimpici - ultimii 5 ani (2008 - 2012) - 59

- rezultatele la concursurile şcolare (olimpiade, compeţii naţionale şi internaţionale), pentru anul 2012 - 67

- cazuri de violenţă  înregistrate – siguranţa elevilor - în 2012 - 0

.......................................................................................................................

Liceul de Artă ”Margareta Sterian” se află pe locul al treilea în Top-ul liceelor buzoiene. Cea mai mică medie de admitere, în 2012, a fost 6,82. A avut un procent de promovare la Bacalaureat de 97,97 la sută, în 2012, iar 94 la sută dintre absolvenţi au continuat studiile în învăţământul superior.

Liceul de Artă a fost reprezentat la olimpiadele şcolare din ultimii cinci ani de către 28 de elevi, însă participarea a fost mult mai numeroasă la concursurile pe specialităţi, numai în anul şcolar curent fiind bifate 105 de participări. Liceul vocaţional de pe strada Bucegi a înregistrat însă şi doi repetenţi, la finele anului şcolar trecut.

Liceul de Artă a luat fiinţă pe 4 octombrie 1957, sub denumirea de Şcoala de muzică de 7 ani, şi a funcţionat pentru început cu clasele I - IV. Avea sediul în localul situat pe strada Bucegi, construit în 1911 şi consolidat sau extins în timp. Din 1958, instituţia a primit numele Şcoala Elementară de Muzică şi Artă Plastică, prin crearea secţiei de artă plastică.

După 1978, instituţia a funcţionat fără  clasele liceale, acestea fiind reintroduse după Revoluţia din 1989. Din anul şcolar 1999 – 2000, conform planului de şcolarizae înaintat de conducerea liceului, s-au înfiinţat două noi profile, arhitectură şi actorie.

La împlinirea a 45 de ani de la înfiinţare, în toamna anului 2002, liceului de artă i-a fost atribuit numele Margareta Sterian, în semn de preţuire pentru cea care a fost deopotrivă  artist plastic şi scriitor, născută la Buzău.

Liceul de Artă „Margareta Sterian”, Buzău

- media de intrare la liceu, la admiterea computerizată – 6,82

- rata de promovare la examenul de Bacalaureat, în 2012 – 97,97 %

- procentul absolvenţilor admişi la facultate, în 2012 – 94 %

- număr de elevi repetenţi/an - în 2012 - 2

- număr de elevi olimpici - ultimii 5 ani (2008 - 2012) - 28

- rezultatele la concursurile şcolare (olimpiade, compeţii naţionale şi internaţionale), pentru anul 2012 - 105

- cazuri de violenţă  înregistrate – siguranţa elevilor - în 2012 - 0

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța