Sute de copii au rămas fără locuri la grădiniţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii copiilor de grădiniţă sunt disperaţi pentru că la toamnă nu vor avea unde să îşi ducă micuţii. Cei mai fericiţi sunt cei care au făcut cereri în urmă cu doi sau trei ani şi acum au un loc asigurat sau cei cărora le permite bugetul o grădiniţă particulară.

Înscrierile la grădiniţele din Buzău s-au finalizat la 1 iunie. La cele 28 de grădiniţe existente sunt înscrişi 4.500 de copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani. Chiar dacă la fiecare grupă au fost înscrişi mai mulţi copilaşi decât prevedea organigrama, mai bine de şase sute au rămas fără locuri.

"În acest moment toate locurile din grădiniţe sunt ocupate. Am şi suplimentat locurile dar tot au rămas 600 de copii pe dinafară. Căutăm soluţii în continuare dar nu ştim cum vom rezolva problema", ne-a declarat Florina Stoian, inspector general şcolar.


Cea mai mare problemă este în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 4 ani care ar trebui să intre în grupa mică. Majoritatea locurilor sunt ocupate de cei de la grupa mare şi pregătitoare şi nu mai sunt locuri pentru cei mici.

Părinţii care au avut inspiraţia să facă cerere de înscriere cu un an sau chiar doi înainte de a-şi aduce copilul la grădiniţă sunt cei mai fericiţi pentru că au prins acum un loc.


O soluţie care nu ar rezolva însă, toate problemele, ar fi deschiderea grădiniţei din cartierul rezidenţial Orizont. Aceasta va fi inaugurată, cel mai probabil, în luna septembrie şi ar putea prelua o parte din micuţii rămaşi fără locuri.


În acest caz părinţilor nu le rămân prea multe soluţii. Ori îşi lasă copii în grija bunicilor sau a bonelor ori îi înscriu la grădiniţe particulare. Ultima variantă ar fi cea mai potrivită şi în interesul micuţilor dar părinţii trebuie să îşi permită să plătească taxele.

La singura grădiniţă particulară din Buzău, Gărgăriţa, taxele sunt de 200 de euro pe lună pentru programul scurt şi au micul dejun inclus, 230 de euro pe lună pentru program normal şi 300 de euro pe lună pentru program prelungit unde sunt incluse micul dejun, masa de prânz şi gustarea.

Aici anul şcolar se desfăşoară în perioada 15 septembrie - 30 iunie şi respectă perioadele de vacanţă stabilite de Ministerul Educaţiei, de Crăciun şi de Paşte. Grădiniţa funcţionează la cerere şi în luna iulie, cu un program ce include multe activităţi recreative.

"Noi încă mai avem locuri. Se fac în continuare înscrieri, mai ales că anul acesta părinţii şi-au îndreptat atenţia către noi pentru că în afară de taxă noi nu cerem niciun leu în plus pentru materiale sau pentru cursuri", ne-a declarat Oana Mocanu, directoarea grădiniţei particulare.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie