Sfaturi pentru întreţinerea frigiderului: trebuie pus cât mai departe de calorifer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Electrocasnicele mari, precum frigiderul, aragazul şi maşina de spălat, sunt pe cât de indispensabile gospodăriilor, pe atât de costisitoare, atât la procurarea lor, cât şi pentru eventualele reparaţii. De aceea, pentru a le avea cât mai mult timp în stare optimă, e bine să ţinem cont de câteva sfaturi oferite de cunoscători.

În cazul frigiderului, e bine să aveţi grijă încă din faza de transport, după cumpărare. Aparatul trebuie să stea în poziţie verticală, iar dacă nu este posibil acest lucru, înclinarea lui se face cu uşile în jos. 

Atunci când îi alegeţi locul în casă, trebuie să vă asiguraţi că nu se atinge de surse directe şi indirecte de căldură. 

Faţă de pereţi trebuie să existe o distanţă de cel puţin zece centimetri, mai ales în spate, unde este de obicei schimbătorul de căldură. 

Dacă frigiderul este montat într-un corp de mobilă,  este indicat să i se lase spaţii de ventilaţie în partea de sus sau jos, care să permită circularea aerului.

”Frigiderul trebuie conectat la o sursă electrică prevăzută cu împământare. Trebuie să fie cât mai departe de calorifer sau aragaz, de o sursă de căldură. Este bine să îi dăm o uşoară înclinaţie pe spate, pentru o scurgere corepunzătoare a lichidelor din interior”, spune Dan Tudose, frigotehnist.

Asiguraţi-vă că picioarele sunt corect reglate şi aparatul este stabil. Reglaţi picioarele prin înşurubare sau deşurubare, până când aparatul e perfect stabil.

Pentru curăţarea frigiderului, sunt soluţii speciale care nu atacă piesele metalice, sau produse naturale. Mai întâi scoateţi-l din priză, lăsaţi toată gheaţa să se topească, apoi curăţaţi interiorul aparatului.

Este recomandată spălarea interiorului cât mai des, pentru că în frigidere bacteriile sunt în cantităţi foarte mari. Asta, deoarece în procesul de răcire, alimentele emană sub formă de vapori bacterii de la alimente care conţin proteine şi diverse mirosuri de la alimente.

Curăţaţi-l o dată pe lună, folosind un burete îmbibat în apă cu puţin oţet. Folosiţi bicarbonat de sodiu iar pentru petele de grăsime sau de mâncare întărite vă ajută puţin detergent de vase.

Scoateţi grătarele, cofrajele de plastic pentru ouă şi lada în care păstraţi legumele şi fuctele. Folosiţi o cârpă moale cu care să frecaţi suprafeţele din interior.

Aveţi gijă să nu zgâriaţi şi să nu folosiţi soluţii abrazive care pot strica suprafaţa din interiorul şi exteriorul frigiderului. Murdăria aderă mult mai repede pe o suprafaţă poroasă.

Nu uitaţi ca la sfârşit să ştergeţi surplusul de apă. Pentru a îndepărta mirosul, tăiaţi mai multe lămâi pe jumătate şi păstraţi-le pentru câteva zile pe fiecare raft.

Dacă depozitaţi alimente cu miros puternic, este bine să înfăşuraţi produsele respective în folie alimentară ori să le puneţi în recipiente cu capac etanş.

Congelatorul trebuie dezgheţat în medie de două ori pe an sau mai des dacă folosirea lui este exagerată.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate