Savantul Nicolae Vaschide, o stea a ştiinţei româneşti care a strălucit printre străini

Buzăul a dat lumii un remarcabil om de ştiinţă, pe Nicolae Vaschide, întemeietor al psihologiei româneşti şi promotor al psihologiei experimentale. Ca în multe alte cazuri, posteritatea din spatiul românesc nu i-a acordat acestuia atenţia cuvenită, proporţională cu valoarea realizărilor sale în plan ştiinţific. În timpul vieţii, a câştigat rapid respectul comunităţii ştiinţifice din Franţa, conjunctură care i-a favorizat cariera.

Nicolae Vaschide s-a născut pe 5 decembrie 1873, în familia unui renumit negustor buzoian al acelor vremuri, State Vaschide. A copilărit într-o gospodărie de pe strada Carol I, care a devenit ulterior strada Independenţei.

”Oraşul număra atunci cu puţin peste zece mii de locuitori, în marea lor majoritate mici comercianţi. Pe strada Carol  (astăzi Independenţei) la 5 decembrie 1873, în casa lui State Vaschide veni pe lume un băiat, pe care părinţii îl creştinară sub numele Nicolae. Acesta avea să devină, prin ani, nu doar o mândrie a Buzăului, ci şi a tânărului Regat al României”, scrie într-o lucrare a sa publicistul buzoian, Nicolae Peneş, membru al Academiei Române.

După terminarea cursului primar, părinţii l-au înscris la gimnaziul “Tudor Vladimirescu”, astăzi Colegiul Naţional B.P.Hasdeu, instituţie al cărei director era renumitul profesor Basil Iorgulescu. Acesta şi-a dat repede seama de capacităţile intelectuale ale elevului Vaschide şi a decis să-l îndrume spre liceul “Sf. Sava” din Bucureşti. Ulterior, Nicolae Vaschide s-a înscris la Facultatea de litere şi filosofie a Universităţii din Bucureşti. Teza de licenţă, “Senzaţiile vizuale”, a susţinut-o pe data de 10 iulie 1895, fiind  premiată din Fondul Hilel.

Aici şi-a câştigat reputaţia de student conştiincios. Nicolae Vaschide a reuşit să pătrundă adânc în filosofia lui Descartes, Kant, Nietzsche sau Schopenhauer şi, sub influenţa scriitorului francez Meerger, a înfiinţat un cenaclu la care s-au raliat Radu Rosetti, Mihail Oromola, ex-guvernator al Bancii Naţionale şi avocatul Jean Staicovici.

Întâlnirea cu renumitul psiholog francez, Alfred Binet, pe care l-a cunoscut cu prilejul unor conferinţe susţinute de acesta la Universitatea din Bucureşti, a fost un moment de referinţă al existenţei lui Nicolae Vaschide. Astfel s-a conturat perspectiva desăvârşirii studiilor la Paris, unde a devenit în scurt timp foarte cunoscut prin lucrările pe care le-a publicat, în colaborare cu profesorii săi.

În toamna anului 1895, Vaschide a început să lucreze în cadrul Laboratorului de psihologie fiziologică de la Ecole des Hautes Etudes, de pe lângă Sorbona, iar în 1897 i s-a acordat, pentru încă doi ani, bursă din Fondul Halfon.

După ce a terminat studiile în Franţa, Nicolae Vaschide a dorit să revină în ţară, solicitând înfiinţarea, la Bucureşti, a unui laborator de psihologie experimentală. Din păcate, nu a primit un răspuns pozitiv, ceea ce l-a determinat să-şi continue munca de cercetare în capitala Franţei.

Prin cercetările şi observaţiile sale, Vaschide a constatat că inteligenţa este în strânsă legătură în primul rând cu capacitatea de a percepe şi stabili raporturi între informaţii şi fenomene. A mai stabilit că cei cu inteligenţa superioară au capul mai mare ca al celorlalţi, volumul capului fiind independent de talie şi dezvoltarea corpului. De asemenea, a mai constatat că era posibil ca la cei inteligenţi, lărgimea frunţii să fie proporţional mai mare decât faţa individului.

În semn de respect pentru contribuţia sa ştiinţifică, a fost cooptat ca membru al Academiei de Ştiinţe din Paris. A susţinut peste 150 de comunicări ştiinţifice, a publicat 170 de articole şi 12 studii de specialitate, în total peste 200 de titluri, majoritatea în limba franceză, fiind plasat pentru cercetările şi activitatea sa în rândul oamenilor de ştiinţă de reputaţie internaţională.

Atunci când şi-a dat seama că nu va putea face psihologie fiziologică şi patologică fără a avea cunoştinţe de medicină sau biologie, s-a înscris la Facultatea de medicină din capitala Franţei, pe care a absolvit-o. Din păcate, nu a mai apucat să-şi susţină şi teza de doctorat, deoarece ftizia, boală incurabilă în acele timpuri, avea să-l răpună la nici 33 de ani, pe 13 octombrie 1907. Nicolae Vaschide a fost înmormântat în cimitirul Montparnasse, din Paris, departe de ţara care l-a dat, l-a iubit, dar care nu l-a înţeles.

La 22 septembrie 1931, un grup de tineri profesori şi alţi intelectuali au înfiinţat un cerc de conferinţe căruia i-au dat numele savantului care, departe de ţară, îşi amintea cu nostalgie de oraşul natal: "Dragul meu Buzău şi Crângul lui, unde am făurit visuri frumoase".

Potrivit publicistului buzoian Nicolae Peneş, în 1932, cu prilejul comemorării unui sfert de secol de la trecerea în eternitate a marelui savant, s-a tipărit la Buzău textul unei conferinţe susţinute de către Daniel Cluzel, membru al misiunii universitare franceze în România şi profesor la Liceul “B.P.Hasdeu”. Spunea despre Nicolae Vaschide că a fost “un mare român, fiul al Buzăului şi prieten al Franţei, care a făcut să strălucească numele României în ochii streinătăţii, a făcut onoare micului oraş în care s-a născut, servind cauza culturii şi a umanităţii”.

Printre ultimele evocări în spaţiul public ale personalităţii lui Nicolae Vaschide a fost o prezentare cu scop comemorativ, pe care un deputat buzoian a făcut-o în Parlament, în octombrie 2008. Aurel Gubandru le spunea colegilor parlamentari că ”prin originalitate, diversitate, consistenţa cercetărilor realizate şi prin lucrările publicate care s-au bucurat de o largă circulaţie şi apreciere internaţională, Nicolae Vaschide este cel mai cunoscut şi împlinit om de ştiinţă român".