Romii de la prundul râului, pericol public

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele cinci familii care locuiesc acum într-o clădire a Primăriei fac scandal în fiecare seară, fiind nevoie de intervenţia poliţiştilor. Mai mult, pentru a nu distruge locaţia în care stau şi pentru a nu tulbura liniştea vecinilor, 24 de ore din 24 aceştia sunt păziţi de un angajat al Poliţiei Locale.

Cinci familii au fost evacuate în urmă cu aproape trei luni dintr-o casă a Primăriei situată pe strada Victoriei, după ce au deteriorat clădirea şi au acumulat datorii uriaşe la chirie. Pentru că nu au avut unde să se mute, romii şi-au construit o cocioabă pe prundul râului Buzău, însă aici nu au locuit prea mult după ce au fost la un pas să fie luaţi de ape în urma unei ploi torenţiale. Atunci, cele 25 de persoane au fost cazate provizoriu într-o clădire situată pe strada Colonel Buzoianu, care aparţine Poliţiei Locale.

De aproape trei luni, însă, Primăria nu a găsit un spaţiu adecvat în care să mute cele cinci familii. „Acolo este un adăpost provizoriu, urmează să se mute, însă deocamdată nu am găsit un spaţiu adecvat mai ales că sunt destul de multe persoane şi mulţi copii", ne-a spus Fănică Bârlă, viceprimarul Buzăului.

Membrii celor cinci familii nu muncesc, ei trăind doar din ajutorul social şi din hrana primită de la cantină. În plus, unii dintre ei sunt cunoscuţi şi cu antecedente penale, motiv pentru care conducerea Poliţiei Locale a dispus paza permanentă a acestora.

„Avem un agent de pază tot timpul acolo pentru a fi siguri că nu vor distruge clădirea şi nu vor face scandaluri. Până acum a mai fost nevoie de intervenţia echipajelor noastre când au tulburat liniştea şi ordinea publică", ne-a declarat Adrian Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Buzău.

Tot nemulţumiţi
Practic, Primăria cheltuie cu cele cinci familii atât pentru masa şi cazarea acestora, cât şi pentru paza lor. Cu toate acestea, cei 25 de romi sunt tot nemulţumiţi şi şi-ar dori un nou adăpost.

„A zis că aici ne ţin câteva zile şi au trecut câteva luni. Nu avem paturi suficiente, e spaţiul mic şi vine iarna, iar noi nu avem nici sobe", se plânge Marian Nica, unul dintre romii adăpostiţi de Primărie.

De prezenţa celor 25 de romi pe strada Colonel Buzoianu nu se bucură prea mult nici vecinii. Aceştia spun că în fiecare zi se aud ţipete şi înjurături de la cele cinci familii. „Cred că dacă nu ar fi un poliţist permanent cu ei ar fi şi mai dezastru. Aşa nu prea pot să dea muzica la maxim, să spargă geamurile", ne-a spus Matei, un localnic de pe Colonel Buzoianu.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie