Rezultate alegeri parlamentare 2016. Declaraţiile liderilor PSD Buzău, la aflarea rezultatelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele obţinute la Alegerile parlamentare de duminică propulsează PSD Buzău pe locul al doilea în topul organizaţiilor judeţene din ţară, după judeţul Giurgiu. PSD a câştigat detaşat alegerile în judeţul Buzău, cu aproximativ 66% dintre opţiuni, PNL se află sub 12% iar PMP e pe locul trei, cu peste şapte procente.

Membrii din conducerea PSD Buzău au ieşit încă de azi-noapte cu declaraţii. Deputatul Marcel Ciolacu le-a mulţumit buzoienilor pentru încrederea acordată.

„Vreau să spun buzoienilor că ceea ce a promis şi la alegerile locale, şi la alegerile generale, PSD se va ţine de cuvânt. Vreau ca primarul municipiului Buzău, domnul Constantin Toma, şi preşedintele Consiliului Judeţean să facă o echipă, împreună cu parlamentarii pe care ni-i vor da buzoienii, o echipă care să nu aibă alt interes decât interesul buzoienilor”, a spus Ciolacu.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, a afirmat că votul buzoienilor îi îndeamnă pe social-democraţi la responsabilitate. 

„Împreună cu echipa din administraţia buzoiană, împreună cu primarul municipiului Buzău, eu, împreună cu ceilalţi primari din teritoriu, cu parlamentarii noştri, vrem să aducem cât mai multe proiecte pentru cetăţeni, şi sunt sigur că nu vom decepţiona alegătorii”, a precizat Petre Emanoil Neagu.

Primarul Constantin Toma a afirmat că, după votul de duminică, aşteptările buzoienilor de la administraţia şi parlamentarii social-democraţi vor fi şi mai mari.

„Au fost 3.000 de voturi în plus faţă de alegerile locale, sper că aceste voturi ne vor motiva, în continuare, să obţinem rezultate la Buzău; sunt convins că, împreună cu echipa care va merge la Bucureşti vom demonstra în continuare că vom face lucruri bune aici. Aşteptările oamenilor sunt deosebit de mari, suntem pe această aşteptare, şi sper, cu această nouă echipă de parlamentari şi cu echipa de aici, de pe local, să ptem schimba, într-adevăr, ceva în viaţa oamenilor”, a declarat primarul Constantin Toma.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea