“Războiul” găştilor pe gazon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cupa Cartierelor la fotbal, competiţie organizată pe durata unei luni, de poliţiştii de proximitate, s-a încheiat în acest weekend, cu finalele pe categorii de vârstă.

La categoria „16 ani", au câştigat adolescenţii din Zona Industrială, care au învins echipa de pe Aleea Sporturilor cu scorul de 4 la 1. Finala mică a fost câştigată de cartierul Micro 14, care a trecut cu cinci goluri diferenţă de echipa din Dorobanţi 2, scor 7 la 2.
Pe primul loc la categoria „20 de ani" s-a clasat echipa din cartierul Broşteni, care a învins cu scorul de 2 la 1 echipa din Micro 14, meciul din finala mică fiind câştigat de echipa cartierului Simileasca, scor 8-7, cu echipa de pe strada Viitorului.

Competiţia „Cupa Cartierelor" a fost organizată în baza unui proiect ce are ca obiectiv şi oferirea unor alternative copiilor şi tinerilor, pentru petrecerea timpului liber în siguranţă.

Pe timpul turneului, peste 20 de echipe din tot oraşul au jucat pe terenul sintetic din complexul Metalul. Ca şi la celelalte meciuri, finalele au fost urmărite de aproximativ 200 de spectatori care au venit să îşi susţină favoriţii. Organizatorii evenimentului, Poliţia municipiului Buzău, Consiliul Judeţean Buzău şi F.C. Gloria Buzău, au acordat 29 de diplome de participare tuturor echipelor şi 20 de diplome de merit.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare