Primăriile organizează patrule pentru supravegherea cetăţenilor întorşi din vestul Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile buzoiene au amendat deja, pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu, patru persoane din Buzău, CA Rosetti şi Lipia, cu câte 20.000 de lei. Primăriile au sarcina de a monitoriza cetăţenii sosiţi din zonele afectate ale Europei, însă restricţiile par ineficiente.

Primarul din comuna Costeşti a înfiinţat o comisie care să-i monitorizeze pe cetăţenii întorşi acasă. Fac parte din ea asistentul social din comună, asistentul medical, viceprimarul şi poliţistul din comună. 

”În fiecare zi se fac verificări pe teren, avem acum 21 de persoane care necesită izolare”, spune Constantin Moise, primarul din Costeşti. 

Primarul din Costeşti are de gestionat o situaţie destul de complicată în satul Pietrosu, localitate cu o comunitate mare de rromi. Câteva zeci au revenit în ţară în ultimele zile. „Sunt trei inşi pe care în urma controlului nu i-am găsit acasă. Unul dintre ei am aflat că era prin Dedeman”, a declarat primarul din Costeşti.

La Cislău, primarul şi membrii Comitetului local pentru situaţii de urgenţă verifică zilnic persoanele care au declarat pe proprie răspundere că vor respecta măsura impusă de pandemia de coronavirus. 

Peste 20 de persoane au venit din ţări europene unde au lucrat temporar. Alte 32 de persoane, rude sau prieteni care au intrat în contact cu cei întorşi sunt şi ele izolate la domiciliu. În lipsa comunicării oficiale, autorităţile comunei spun că se bazează pe vigilenţa vecinilor care sună să-i reclame pe cei ce ies din curte.

Greu de ţinut în spatele porţilor sunt şi cetăţenii din Calvini şi Râmnicelu. „S-au întors peste o sută şi mai vin. Suntem depăşiţi la primărie. N-avem cum să le ţinem noi, câţiva inşi, evidenţa tuturor sau să-i verificăm dacă respectă izolarea la domiciliu”, a declarat Dumitru Stanciu, primarul comunei Râmnicelu.

Spre ghinionul celor plasaţi în carantină, vecinii lor sunt destul de speriaţi şi iau atitudine, dându-i pe mâna autorităţilor pe cei inconştienţi.

De exemplu, doi buzoieni au fost surprinşi în afara locuinţei, în timp ce încercau să rezolve probleme ce ţin de eliberarea unor documente, fiind daţi imediat pe mâna oamenilor legii. Unul ar fi dat nas în nas chiar cu primarul localităţii. 

Alţi doi buzoieni dintr-o localitate din zona de câmpie din zona Pogoanele au crezut că nu li se poate întâmpla nimic dacă merg să se distreze la un local aflată aproape de locuinţă. Doar că au dat peste consăteni care le ştiau situaţia şi au sunat imediat la 112.

Cu această ocazie, autorităţile fac din nou un apel şi îi roagă pe toţi cetăţenii care au venit în ţară din Italia sau din alte zone în care există focare de coronavirus să respecte regulile impuse de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă