Poliţiştii buzoieni i-au prins pe infractorii care l-au jefuit pe profesorul nevăzător. Sunt trei copii, de 12 şi 14 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul nevăzător Vasile Carapit, bărbatul jefuit în faţa blocului de un grup de copii

Poliţiştii buzoieni de la Investigaţii Criminale au dat de urma indivizilor care, vineri seară, l-au jefuit pe profesorul nevăzător Vasile Carapit. Potrivit unui comunicat de presă, poliţiştii au identificat trei minori, unul în vârstă de 14 ani şi doi, de 12 ani, principalii suspecţi ai infracţiunii.

Potrivit anchetatorilor, unul dintre minorii de 12 ani s-a apropiat de profesorul nevăzător şi i-a smuls borseta. Toţi trei au fugit apoi au împărţit banii. Până în prezent, poliţiştii nu au recuperat documentele profesorului Carapit. 

Vasile Carapit, în vârstă de 36 de ani, este profesor la Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Buzău. Vineri seară, după ce a ieşit de la ore, a plecat către casă pe drumul pe care îl parcursese de nenumărate ori până atunci. S-a oprit la un magazin din cartier, unde şi-a făcut cumpărăturile şi s-a îndreptat către blocul în care locuieşte. 

Pe drum, acesta a auzit vocile mai multor tineri, dar nu le-a acordat atenţie. Chiar la intrarea în bloc, bărbatul a fost abordat de un adolescent care i-ar fi atras atenţia că a greşit drumul, însă profesorul a luat totul ca pe o glumă, pentru că ştia foarte bine unde se află. Într-un moment în care nu se afla nimeni în preajmă, i-a fost smulsă din mână borseta, în care avea suma de aproximativ 400 de lei, dar şi toate actele - buletinul, legitimaţii şi carduri. 

Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a identifica perssoanele care l-au tâlhărit pe profesorul nevăzător şi de abia după trei zile au dat de urma a doi dintre făptaşi. Misiunea poliţiştilor a fost destul de dificilă, deorece bărbatul nu a putut oferi prea multe detalii legate de cei care i-au furat borseta.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău.

Citeşte şi: 

VIDEO Călin Popescu Tăriceanu, implicat într-un accident la Buzău. Imagini cu politicianul, surprinse de un amator

Încă un cadavru descoperit pe câmp, aproape de Buzău. Poliţia crede că este un bărbat dispărut pe viscol

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”